Bucuria de a fi familie

Din cand in cand, acorda-ti timp pentru a aprecia ceea ce ai, pentru a fi recunoscator pentru familia ta. Descopera aici ce presupune o familie, in sensul armoniei si al iubirii.

Monica Brandusescu-Gaitanaru, psihoterapeut analist jungian, ne prezinta aspectele frumoase ale formarii unei familii.

Astfel, aflam cat de necesar este acest spatiu unde intelegerea si dragostea primeaza, unde invatam sa fim generosi si sa ne daruim pe noi insine.

D.P.: As vrea sa discutam despre bucuria de a fi o familie.

Ce pot sa spun eu din experienta mea personala este ca, in ultimii ani, am simtit din plin ce inseamna sa fii intr-o familie. Sunt casatorita de sase ani si am o fetita de doi ani.

Prin acest mediu, as vrea sa daruiesc oamenilor ceea ce Dumnezeu mi-a daruit mie prin bucuria pe care am cunoscut-o de a fi casatorita, de a avea un copil.

Cum putem sa identificam ce reprezinta pentru fiecare dintre noi familia?

M.G.: Mi se pare destul de dificil sa dau un raspuns universal, la o intrebare care, pana la urma, tinteste un raspuns destul de personal, din ceea ce simt.

Asa ca, voi incerca sa iti raspund prin prisma experientei mele personale si facand apel la lucruri pe care le-am trait, in legatura cu acest aspect.

De exemplu, exista momente, destul de tensionate, cum cred ca ni se intampla tuturor sa traversam uneori, in care ne mai punem si intrebarea: „Oare, daca nu am fi parte a unei familii, nu ne-ar fi mai usor sa luam anumite decizii?” Sau, daca am fi pe cont propriu, poate am putea sa transam mult mai radical o anumita situatie constrangatoare.

Pe cand, familia are acest caracter de a ne crea un sentiment de vulnerabilitate. Nu putem sa luam decizii fara sa tinem seama si de modul in care i-ar afecta si pe ceilalti membri ai familiei noastre.

D.P.: Ai senzatia ca, daca ai fi singur, ai lua mai usor deciziile?

M.G.: Da, pentru ca nu ai mai avea teama ca ar fi afectati si copiii sau cei dragi (sotul sau sotia).

Insa, marturisesc ca, de fiecare data cand mi s-a intamplat sa imi vina in minte acest gand, a aparut imediat dupa el si intrebarea: „Dar cum ar fi daca nu as mai avea familia pe care o am?” Si pot sa spun ca este un gand aproape de neindurat pentru mine. Este infricosator si de neconceput. Nimic nu ar putea sa substituie, sa inlocuiasca bucuria pe care o am pentru ca fac parte din familia mea.

Si, mai ales, simt ca aici este locul de unde pot sa imi trag toate resursele, toate sevele vitale. Este locul care ma hraneste cu motivatie si cu adevarata energie de a face fata oricaror provocari pe care mi le-ar aduce viata.

D.P.: Si de aici intelegem rolul foarte important al familiei. Este locul din care, practic, ne luam viata si dam mai departe ceea ce primim.

Dar este familia doar un loc de refugiu pentru unele persoane, din cotidianul care ne incarca de atatea ori cu suferinte?

M.G.: Poate fi si un refugiu. Insa, prefer sa nu privesc familia din perspectiva asta.

Mai degraba, mi-ar placea sa mi-o imaginez ca pe o oaza in care avem sansa, fiecare dintre noi, sa ne regeneram si sa putem lua, din cand in cand, in sanul familiei, o mica distanta fata de lume si fata de tumultul tuturor intamplarilor zilnice pentru a vedea mai bine. Uneori, retragerea in acest spatiu oferit de familie, cald si primitor, ne ajuta sa capatam o claritate mai mare.

Insa, mai mult decat un refugiu, mi-e drag sa ma uit la familie ca la un sanctuar, un loc in care mi se intampla sa ma eliberez de tot ceea ce nu este, in mod autentic, al meu; de toate mastile acelea zilnice, pe care suntem fortati de imprejurari sa le purtam: masca profesionala, masca unei prietene sau a unei colege.

De fiecare data, trebuie sa ne asumam un rol fata de oamenii din viata noastra, astfel incat sa le raspundem asteptarilor si cerintelor pe care le au de la noi.

Familia ne ofera sansa de a ne conecta la ceea ce este esential, pana la urma; la acele lucruri care nasc bucuria de a fi impreuna si care ne creeaza sentimentul de apartenenta. Este un loc in care poti fi exact cine esti.

D.P.: Ce sentimente trezeste aparitia copiilor, in sufletul parintilor?

M.G.: Vorbind din perspectiva psihologica, sunt sentimente total aparte de altele pe care le traieste omul, de-a lungul vietii.

Mai ales in situatia in care avem de-a face cu venirea pe lume a unor copii care sunt asteptati si doriti de catre parintii lor, emotia este una cat se poate de pozitiva, de intensa si de frumoasa. Aparitia pe lume a acestor copii este privita ca o binecuvantare.

Insa, exista si momente in care copiii nu vin intotdeauna asa cum ne-am dorit sau asa cum ar fi ideal sa se intample.

Sunt inclusiv cazuri de cupluri care, fix in momente de impas relational, aleg, uneori, sa aduca pe lume un copil pentru a crea o punte de legatura intre ei, pentru a gasi astfel o solutie.

Insa, mie mi se pare foarte important ca decizia de a avea un copil sa fie o incununare a iubirii dintre doi oameni, nu ca o carja relationala. Pentru ca este destul de greu sa impovarezi un copil cu o responsabilitate atat de mare.

De foarte multe ori, atunci cand copilul este privit ca un mijloc si nu ca un scop in sine, exista pericolul ca parintii sa se transforme in competitori pentru dragostea lui. Si iubirea nu mai este neaparat una comuna si frumoasa fata de copil, ci una plina de rivalitate si de orgoliul acela pe care il mai intalnim uneori la anumiti parinti care spun: „Uite, copilul seamana numai cu mine, a mostenit toate calitatile mele”.

D.P.: Deci, o competitie total nesportiva. Adica, nu ne respectam unul pe celalalt prin iubire si incercam sa castigam iubirea copilului ca o solutie.

M.G.: Da, si sufletul copilului se transforma intr-un loc al disputelor pentru parinti. Pentru ca el devine obiectul conflictelor lor. Din acea sperata punte de legatura, daca nu exista o baza solida de iubire anterioara intre cei doi parinti, copilul se poate transforma in punctul de plecare al unei despartiri iremediabile.

D.P.: Asadar, este important ca, atunci cand simtim ca am vrea sa facem lucruri singuri, sa ne gandim ce ar insemna sa nu mai fim intr-o familie, sa ne dam seama de tot ce avem si sa ne bucuram impreuna. Sa luam decizii impreuna, chiar daca facem compromisuri, uneori.

M.G.: Si, dincolo de lucrul acesta, as mai completa printr-o metoda personala, legata de ce inseamna o familie, felul in care te simti si modul in care poti sa iei pulsul caminului tau. Ma refer la acea liniste care se asterne peste toata locuinta.

Dupa ce s-au spus si ultimele urari de „noapte buna”, dupa ce ne-am depanat povestile de peste zi, dupa ce poate ne-am murmurat rugaciunile, exista acel moment in care ne ghemuim fiecare, in asternuturile noastre si asteptam ca somnul sa vina. Acele momente de liniste sau de tacere au, de fiecare data, alte note sau alte tonalitati, in functie de gandurile sau cuvintele care s-au rostit in casa respectiva peste zi.

Si, daca ne invatam sa ascultam tacerea aceea, vom vedea, de multe ori, ca ea poate sa fie mai efervescenta si mai tumultoasa ori densa, ca o imbratisare; alteori, ea poate sa fie dulce si plina de zumzet, cu toate ca aceasta tacere reprezinta doar emotii simtite in ziua respectiva.

D.P.: Deci, foarte important este sa ascultam tacerea. Cum se schimba modul in care vedem noi viata, dupa ce devenim parinti?

M.G.: Cred ca, in primul rand, se schimba prin faptul ca apare un nou filtru prin care facem discernamantul intre lucrurile care ni se par valoroase si cele care nu, din perspectiva de parinti.

Exista o noua prioritizare a lucrurilor care ni se par cu adevarat importante pentru familie, pentru noi si copiii nostri.

Evident, apar si responsabilitatile care decurg din aceasta misiune de parinte, carora trebuie sa le acordam importanta cuvenita si sa privim, in functie de ele, un anumit tip de asezare in viata configurata de statutul de parinte.

D.P.: Se schimba mult in modul in care vedem noi viata. Atunci, se schimba si modul in care ne bucuram de familia noastra.

M.G.: Schimbarile pot fi si de la o zi la alta, mai ales atunci cand vorbim despre un copil mic. Ba chiar, una dintre cele mai memorabile bucurii pe care ti le poate aduce rolul de parinte este acela care tine de perioada primelor luni de viata, in care transformarile sunt cat se poate de alerte, de fascinante, de uimitoare. Fiecare zi ne aduce lucruri noi si, de fiecare data, emotii pline de bucurie.

D.P.: Vreau sa ne legam de ceea ce spunea Sfantul Ioan Gura de Aur: daca vrei sa te bucuri de desfatare, nu cauta desfatare.

Intrebarea mea este: familia ne ajuta sa ne regasim in micile bucurii care ne umplu sufletul?

M.G.: Cred ca familia este primul loc in care descoperim bucuria de a darui, de a impartasi, de a fi impreuna cu cei dragi.

De aceea, cred ca desfatarile personale tind sa alunece pe un plan secund, care nu poate concura cu bucuria de a-l face fericit pe cel de langa tine. Familia este un loc in care ne dam voie sa ne bucuram prin celalalt. Acest lucru poate sa fie, uneori, suficient.

Nu cred ca mai au loc, in aceasta discutie, desfatarile pur egoiste. Nu putem sa ne mai gandim la niste hobby-uri extrem de costisitoare sau lucruri extravagante, in conditiile in care avem copiii nostri, familia noastra.

Poate ca ceea ce ne-ar bucura cel mai mult ar fi o vacanta impreuna sau sarbatori in care sa ne oferim unii altora mici prilejuri de bucurie.

D.P.: Cum intretinem o atmosfera armonioasa in familie?

M.G.: Cum spuneam si mai devreme, unul dintre lucrurile importante este acela de a avea activitati comune, de a lucra impreuna, indiferent de ce ar presupune asta.

Daca ne gandim la gatitul de duminica, aceasta activitate poate fi facuta impreuna, transformata intr-un joc. Astfel, in momentul in care fiecare are un rol, mancarea va deveni mult mai gustoasa pentru toata lumea.

Apropo de roluri, pentru a sustine armonia in familie, este necesara si empatia intre membri. Aceasta empatie este intretinuta in momentul in care, din cand in cand, acceptam mici schimbari de rol.

De exemplu, daca mie mi se intampla sa am perioade mai aglomerate, sotul meu preia sarcinile care tin de partea de casa, de gospodarie, chiar si de gatit. Si face asta cu foarte mult succes, lucru care ma umple de bucurie. Mi se pare ca aceasta completare este una dintre cele mai placute, intr-o familie.

D.P.: Sa ne purtam poverile reciproc. Si, practic, facand ceva ce nu ne gandeam ca am putea, vedem chiar ca ne descurcam si ne pricepem.

M.G.: Si putem sa intelegem foarte bine si perspectiva celuilalt.

Nu cred in rolurile rigide. Uneori, e chiar placut sa iesim din aceste roluri traditionale, in care am fost asezati, crescuti. Sa experimentam si pozitia celuilalt. Acest lucru ar putea sa ne aduca bucurie si satisfactie, dincolo de noi experiente.

D.P.: Adica, totusi, gri-ul (nu doar o viziune in alb-negru) este o cale de urmat. Ceea ce vrei, de fapt, sa ne spui este ca, pentru armonie, este necesar sa ne sprijinim unul pe celalalt.

M.G.: Incurajarile sunt foarte importante, sustinerea pe care o simtim din partea familiei, faptul ca suntem intelesi chiar si in perioade mai dificile (cand, poate, nu avem aceeasi destindere) si, mai ales, deschiderea de a fi, in permanenta, uimiti de cei dragi.

Ne putem bucura de fiecare data cand le redescoperim calitatile. Este necesar sa le confirmam acest lucru si sa nu lasam sa coboare un anumit tip de plafonare sau de rutina peste casa noastra.

D.P.: Exista vreo sugestie pentru a face asta, pentru a nu lasa praful sa se astearna?

M.G.: Sunt si lucruri noi care pot aparea si care ies in evidenta singure.

Dar, dincolo de asta, mie mi se par foarte frumoase momentele acelea de tihna, cand stam seara, inainte de culcare, si povestim tot felul de lucruri.

Atentia pentru celalalt cred ca ar fi o sugestie si o exersare a recunostintei.

sursa foto: FreeDigitalPhotos.net


otter.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s