Albumul cu amintiri – Scrapbooking

La sfarsit de vacanta, iti propun sa strangi toate aventurile familiei intr-un album de amintiri. Iata cateva idei de scrapbooking pentru „a scrie” povestea acestei veri!

Dupa o vara plina de excursii, tabere, plecari peste hotare, mers la tara sau doar iesiri prin parc, sunt sigura ca ai strans o multime de poze si mici suvenire. De ce sa nu le strangi pe toate, la un loc, intr-un album de amintiri?

Activitatea de scrapbooking este un mod perfect de a petrece timpul liber alaturi de puiul tau, colorand, lipind si imaginand pagina dupa pagina.

Scrapbooking 1

Ce materiale iti trebuie pentru scrapbooking:

Practic, poti folosi orice iti doresti: de la clasicele creioane si carioci colorate, pana la gel cu sclipici, abtibilduri, ochi buclucasi, hartie creponata etc.

Intra intr-o papetarie si ideile iti vor veni imediat!

Apoi, imprima pozele preferate din vacanta. Eventual, inainte sa le imprimi, le poti edita (chiar si online) – poti scrie pe ele un text haios sau poti desena ceva.

De asemenea, nu uita sa folosesti amintirile din vacante: scoici, frunze, bilete de la muzee, bilete de transport in comun, bucati din harti si tot ce ai mai strans.Scrapbooking 3

Idee: Daca ai strans obiectele mici, care se pot pierde prin casa, dar care sunt prea groase pentru a incapea intr-un album cu amintiri (cum ar fi un degetar sau un ghioc sau o figurina), ia o cutie de pantofi, pe care o decorezi alaturi de copilul tau cu hartie de impachetat, fundite si desene, si pune acolo si albumul si obiectele. Face parte din tot amuzamentul de scrapbooking!

Si, pentru ca vorbim de un album de amintiri, roaga-i pe toti membrii familiei sa scrie cate ceva despre experientele lor – ce amintire i-a marcat cel mai mult, ce i-a facut sa rada, ce le-a placut sa vada etc.

Poti lipi si plicuri in album, in care sa pui aceste amintiri si ganduri frumoase. Astfel incat, data viitoare cand deschizi albumul (fie ca faci asta peste multi ani, fie ca il deschizi la iarna ca sa „te incalzesti”), totul va fi o surpriza!

Ti-ai inceput albumul de vacanta? Arata-ne si noua o pagina, in rubrica de comentarii.

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s