Zana Zorilor la Teatrul Excelsior

Teatrul Excelsior din Bucuresti isi deschide stagiunea in acest an cu piesa „Zana Zorilor”. Sambata si luni, familiile sunt asteptate la un spectacol plin de muzica, peripetii amuzante si costume colorate.

 

Basmul lui Ioan Slavici este pus in scena de Ilinca Stihi. Povestea Imparatului care cu un ochi plange si cu unul rade si a celor trei feciori ai sai este transpusa intr-o varianta actualizata. Avanpremiera piesei are loc sambata de la ora 19.00, iar premiera oficiala va fi luni, la aceeasi ora. Piesa „Zana Zorilor” este realizata pentru a-l omagia pe maestrul Ion Lucian, fostul director al Teatrului Excelsior.

Parintii vor regasi personajele indragite din copilarie, iar cei mici vor descoperi universul basmelor. Murgul care graieste mai bine decat un om, pus mereu pe sotii, este interpretat de Robert Radoveneanu, iar fermecatoarea Zana Zorilor este jucata de Raluca Botez. Actorul Dan Clucinschi, tocmai iesit de pe bancile facultatii, va juca rolul lui Petru, in timp ce Ciprian Cojenel si Ovidiu Usvat ii joaca pe ceilalti doi fii de imparat, Luca si Matei.  

De asemenea, din distributie fac parte si doi actori deja celebri: Paula Sorescu-Lucian preia rolul teribilei Sfanta Vineri, iar Stefan Velniciuc interpreteaza rolul Imparatului.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s