Tu știi care sunt drepturile tale de părinte?

Să fii părinte este o binecuvântare. O bucurie și, totodată, o misiune ce nu se sfârșește niciodată. Iubirea, grija, responsabilitatea, toate se împletesc cu fire invizibile de emoție permanentă, zbucium, dăruire până dincolo de orice imaginație. Odată cu apariția pe lume a copiilor, viața noastră se reconfigurează. Este colorată în zâmbete știrbe, miroase a piele de catifea, se măsoară în orele din miez de zi sau de noapte, tremurând de grijă, la căpătâiul fierbinte al celor mici. Spune, de-acum, povestea vieților ce abia sunt la început de drum. Și parcă, dintr-o dată, neștiuți nici măcar de ei, părinții devin eroi.Eroi în ochii celor mici, care cred cu tărie, cu inocență, în puterea lor de a-i proteja, de a-i iubi, de a nu-i abandona niciodată. Iar pentru ei, așa trebuie să rămână.

În realitate însă, părinții sunt oameni. Cu griji. Cu probleme. Doborâți adesea de oboseală. De presiunea jobului ori a sarcinilor ce nu se mai termină. A orelor care se prelungesc mult în noapte, doar pentru ca a doua zi, dimineața, totul să arate impecabil. Părinții au nevoie de sprijin și ei. De atenție. De răgaz să-și mai poată privi, din când în când, sufletul și să-i mai spună propriile vise. Au nevoie de protecție. Și de informații, care să-i facă conștienți de drepturile lor, de o serie de beneficii de care se pot bucura și care îi pot ajuta să descâlcească ițele atât de încurcate, câteodată, ale birocrației.

Ți s-a întâmplat vreodată să ai probleme cu concediul maternal? Să întâmpini piedici la locul de muncă în momentul în care s-a aflat că urmează să ai un copil ori când a venit momentul reîntoarcerii din concediu de creștere copil? Ești părinte singur și nu știi cum să procedezi? Ori care sunt drepturile și obligațiile părinților în cazul separării? Lista problemelor cu care se pot confrunta părinții poate fi extrem de lungă și de variată, presărată uneori cu nedreptăți, în fața cărora rămânem blocați. Nu știm cum să reacționăm, cum să ne apărăm, cum să putem lupta cu un sistem câteodată opac și chinuitor. Adevărate provocări, din care cu greu poți să faci față, dacă sursele de informare nu sunt solide, iar datele culese, bine puse la punct.

”Misiuni pentru părinți”

Tocmai pentru că ne dorim să venim în sprijinul părinților, pentru că știm cât de important este să avem parte de informații explicate și accesibilizate, a apărut ”Misiuni pentru părinți”. Un proiect de tip atelier, dezvoltat de Itsy Bitsy, în parteneriat cu Ikea România, care abordează cu onestitate, claritate și cu multă grijă față de misiunea de părinte, cum să ne gestionăm mai bine relația cu cei mici, cum am putea să rezolvăm anumite probleme, greu de manageriat. Alături ne stau psihologi și experți în parenting, medici, avocați, profesori, specialiști din diverse domenii.

Temele sunt extrem de diverse și de generoase și vizează sănătatea fizică și emoțională a familiei, iar întâlnirile sunt în ultima joi a fiecărei luni.

Așadar, luna aceasta, joi, 27 octombrie, între orele 18:00-19:00, la Cafeneaua Suedeză din IKEA Pallady, vă invităm să luați parte la un dialog special, menit să facă lumină într-o problema nu tocmai la îndemână: ”Drepturile părinților în România”. Discuția va avea loc în prezența unui avocat, a Gabrielei Maalouf, psiholog, și a Sofiei Frunză, antreprenoare, parenting event planner și specialist PR, cu o experiență de peste 10 ani în comunicarea și organizarea de evenimente online și offline. În 2017 a devenit Managing Partner în cadrul agenției Creative Energy Corner, unde a contribuit la lansarea unei serii de concepte creative pe zona de parenting. Demn de notat: a fondat Modern Dads, singura comunitate dedicată exclusiv taților, unde oferă spațiu de susținere, îndrumare și învățare.

Atelierele se vor desfășura la Cafeneaua Suedeză din magazinul IKEA Pallady, gratuit, conform calendarului, in limita numărului de locuri disponibile. Vă puteți înscrie la conferințele cu tematici diferite, ce au loc în ultima joi a fiecărei luni, accesând linkul de AICI.

Informația ne face puternici. Ne dă încredere. Ne sporește curajul. Ne învață să credem în noi și să devenim de neoprit. Iar dragostea pentru copiii noștri, invincibili.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s