Solutii pentru buzele crapate

Printre problemele pe care le avem de infruntat in sezonul rece, se numara si buzele crapate. Cum scapam de aceasta neplacere si cum ne protejam pe timp de iarna?

In sezonul friguros, chiar daca te infofolesti cu fulare si caciuli, tot ramane o parte a fetei expusa la soare, vant, frig si aer uscat. Iar de pe toata fata, buzele sunt cele mai vulnerabile la temperaturile scazute. Din cauza deshidratarii, buzele se crapa si se cojesc.

De aceea, un prim pas pentru a evita sa ai buzele crapate este de a-ti infrana anumite comportamente. Incearca sa nu iti mai umezesti buzele – pe termen scurt, poate ca pare a fi o idee salvatoare, dar, odata ce ti se usuca iar gura, va fi si mai rau. Apoi, nu iti musca buzele si nu coji micile pielite (altfel, risti sa faci o infectie).

Ce solutii avem pentru buzele crapate?

In aceasta perioada, „prietenul la nadejde” este balsamul de buze, ce ofera hidratare. Insa este bine sa stii si cum sa alegi balsamul de buze, ce ingrediente ar trebui sa contina si ce este bine sa eviti.

In primul rand, incearca sa cauti un balsam de buze fara arome sau culori artificiale, ce ti-ar putea irita buzele. De asemenea, nu cumpara balsamuri ce contin ingrediente precum menta, eucalipt sau camfor, pentru ca pot usca buzele. Aceeasi problema este si cu produsele cosmetice care contin alcool in compozitie. Si, chiar daca balsamurile cu aloe sau cu vitamina E au proprietati hranitoare, este bine sa le eviti pe timp de iarna pentru ca irita buzele.

Pentru hidratarea buzelor, un ingredient natural foarte bun este mierea, un umectant natural. De asemenea, sunt si cateva uleiuri foarte bune pentru balsamuri, precum cel de migdale sau cel de samburi de caise. De asemenea, balsamurile de buze ce contin unt de cacao contribuie la protectia buzelor. Si, pentru ca tot vorbim de protectie, soarele poate fi o problema si pe timp de iarna, asa ca, atunci cand iti cumperi un balsam de buze, cauta sa aiba si un factor de protectie solara.

Cum sa faci balsam de buze in casa?

Poti si tu sa iti faci propriul balsam de buze, din ingrediente naturale.

Intr-o craticioara, toarna 60 de grame de ulei de migdale si cam 10 grame de ceara de albine. Incalzeste la foc mediu, pana cand ceara se topeste si se combina cu uleiul. Toarna amestecul intr-un castron de sticla. Adauga o lingurita de miere si bate amestecul cu un mixer electric, pana cand obtii o mixtura cremoasa. Ar trebui sa iti iasa cam un sfert de cana de balsam de buze.

Tu ai probleme cu buzele crapate in perioada asta? Ce solutii ai gasit?

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

sursa foto: freedigitalphotos.net


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s