Sistemul Alerta Rapire Copil!, implementat in Romania

Inspectoratul General al Politiei Romane, in parteneriat cu Ministerul Public si Centrul Roman pentru Copii Disparuti “Focus” a lansat campania de informare “ALERTA RAPIRE COPIL!”.

Aceasta este menita sa prezinte mecanismul de alertare a populatiei in cazul rapirii sau disparitiei unui copil in imprejurari in care ii este pusa in pericol viata.

Romania a intrat in proiectul CALLERT (Child Call Alert), finantat de Comisia Europeana, in anul 2009 si este, in prezent, singura tara intrata in ultimul val in UE care implementeaza acest mecanism de alerta.

Practic, “ALERTA RAPIRE COPIL!” se declanseaza numai la decizia organelor de ancheta si numai in cazul in care acestea au de-a face cu un caz cert de rapire sau de disparitie care pune in pericol viata unui copil. “Exista niste criterii clare pentru initierea alertei: persoana disparuta trebuie sa aiba pana in 18 ani, sa fi fost rapit in prezenta unor martori sau sa existe indicii temeinice ca a disparut si viata sau integritatea corporala ii sunt puse in pericol, iar informatiile diseminate sa poata ajuta la gasirea victimei sau a autorului rapirii”, a declarat chestorul Viorel Vasile, liderul de proiect.

Exista insa si situatii de rapiri in care alerta nu se lanseaza – “atunci cand acest lucu poate pune in pericol viata copilului sau ancheta aflata in desfasurare”, explica chestorul Vasile. O noutate o reprezinta faptul ca procurorul de caz poate da alerta si fara acordul parintilor, daca acest lucru este in interesul copilului.

In acest proiect, Politia Romana are 45 de parteneri cu care a semnat o conventie pentru diseminarea cat mai rapida si in medii cat mai variate a alertelor. Este vorba despre posturi de televiziune si radio, agentii de presa, provideri de internet, companii de transport feroviar, transport in comun si metrou, aeroporturi si retelele de televiziune cu circuit inchis din statiile de metrou, supermarketuri sau banci.

Practic, in momentul lansarii alertei, partenerii vor difuza fotografia si semnalmentele copilului rapit, precum si informatiile existente despre rapitor si/sau vehicului acestuia. Mesajul va fi repetat intre 3 si 8 ore, la intervale de 15-30 de minute sau de 3 ori pe ora, in functie de disponibilitatea fiecarui difuzor.

Sistemul “ALERTA RAPIRE COPIL!” va fi functional incepand cu data de 20 mai a.c., cand va avea loc si o simulare.

Sursa: Jurnalul National


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s