Shakespeare School Essay Competition 2026 – ediția a 18-a, gratuit pentru elevii din România

Asociația Shakespeare School pentru Educație anunță lansarea celei de-a 18-a ediții a Shakespeare School Essay Competition, unul dintre cele mai mari concursuri naționale de creație în limba engleză dedicat elevilor din România. Competiția este deschisă tinerilor cu vârste între 11 și 19 ani, iar participarea este gratuită și se realizează online.

Anul trecut, s-au înscris peste 7.500 de elevi din toate județele țării, sprijiniți de peste 1.000 de profesori, iar 30 dintre cei mai talentați participanți au fost premiați pentru creativitate și originalitate.

„Încă de la prima ediție, mi-am dorit ca acest concurs să fie un loc în care tinerii să se simtă încurajați să se exprime autentic. Cred cu tărie că scrisul îi ajută să își descopere propria voce, iar Shakespeare School Essay Competition este modul nostru de a susține acest proces”, a declarat Adriana Alionte, fondator Shakespeare School.

Anul acesta, eseurile trebuie să pornească de la tema „Follow the map, find your story” și de la imaginea de referință, comună tuturor participanților, și să evidențieze creativitatea și interpretarea personală. În competiție sunt acceptate doar eseurile originale, iar lucrările care conțin plagiat sau texte generate de inteligență artificială (AI) sunt descalificate.

Participanții sunt invitați să își descopere povestea cu ajutorul hărții din imaginea de referință: pentru elevii 11–14 ani (cls. V-VIII), aceasta ghidează o aventură plină de simboluri și descoperiri, iar pentru 15–19 ani (cls. IX-XII), ea devine o metaforă a personalității, reflectând valorile, experiențele și visurile lor.

Participanții își pot înscrie eseurile în limba engleză gratuit & online, pe site-ul competiției, aici, respectând cerințele pentru una dintre cele două categorii de vârstă, 11-14 ani (eseu de 200 cuvinte) sau 15-19 ani (eseu de 250 cuvinte).

Termenul limită de înscriere în concurs este 31 martie 2026.

Concursul oferă celor 30 de finaliști numeroase premii, printre care:

  • 2 tabere de limba engleză în Marea Britanie (pentru marele câștigător al fiecăreia dintre cele două categorii de vârstă: 11-14 ani și 15-19 ani);
  • Cursuri de limba engleză online sau fizice la Shakespeare School;
  • Înscrieri gratuite la Examene Cambridge;
  • Teste de orientare în carieră;
  • Cărți, rechizite, vouchere și multe alte surprize.

În plus, toți cei care intră în concursul național de creație în limba engleză vor primi o diplomă de participare, pe care o pot folosi pentru a-și completa portofoliul educațional.

Juriul este format din profesorii Shakespeare School, care selectează cele mai bune, originale și creative 30 de lucrări.Ierarhia finală a câștigătorilor este stabilită în urma unor scurte interviuri online, în limba engleză, cu finaliștii.

DIPLOME ȘI DISTINCȚII PROFESORI

La Essay Competition 2026, pe lângă premiile pentru eseuri, vor fi acordate și:

  • Curs dezvoltare profesională, oferit de Cambridge University Press & Assessment
  • Trofeul Excelenței, pentru județul cu cei mai mulți reprezentanți în concurs;
  • Certificate of Excellence, acordat profesorului cu cei mai mulți elevi înscriși;
  • Certificate of Merit, acordat profesorilor care coordonează minimum 10 participanți la cea de-a 18-a ediție Shakespeare School Essay Competition.

Câștigătorii vor fi anunțați pe 16 iunie 2026, în cadrul Festivității Online de Premiere, urmând ca rezultatele să fie publicate ulterior pe site-ul www.shakespeare-school.ro.

Mai multe detalii despre temă, regulament și înscriere se găsesc AICI.

Shakespeare School Essay Competition este un proiect național, cu participare GRATUITĂ, deschis tuturor tinerilor cu vârsta cuprinsă între 11 și 19 ani (clasele V-VIII și IX-XII). Concursul este organizat de Asociația Shakespeare School pentru Educație, în parteneriat cu Shakespeare School și se adresează tuturor elevilor din România, pasionați de limba engleză și cu real talent la scris.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s