Profesorii din Buzau continua greva, sprijiniti de colegi din tara

Profesorii buzoieni intra astazi in cea de-a treia saptamana de greva, organizand un miting in Piata Dacia din Buzau, urmat de un mars pana la Prefectura, la care participa si profesori din alte judete din tara.

La miting sunt asteptati sa participe, alaturi de profesorii din Buzau, si colegi de catedra din judetele Arges, Bacau, Iasi, Dambovita, Bistrita Nasaud, Neamt si Ialomita, anunta Agerpres.

Maine, intre orele 9.00 si 11.00, profesorii buzoieni vor picheta sediul Inspectoratului Scolar Judetean, iar miercuri va avea loc din nou un miting in Piata Dacia.

Sindicalistii spun ca vor renunta la protest doar atunci cand va exista dovada ca exista banii pentru plata integrala a salariilor profesorilor. Ei revendica recunoasterea majorarii cu 33% a salariilor, obtinuta prin hotarari judecatoresti definitive si executorii.

In ciuda acestor proteste, Guvernul isi mentine decizia de a asigura profesorilor salarii majorate doar cu 17%, conform legislatiei in vigoare, si de a esalona la plata drepturile salariale suplimentare castigate de acestia in instanta.

 

 


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s