Probioticele – ce este adevăr și ce este mit?

De ce ar trebui să dăm copiilor noștri probiotice, ce efect au asupra organismului, cum funcționează și cât de mult ar trebui să avem încredere în ele? Întrebări aflate pe buzele părinților, dornici să ofere copiilor șansa unei vieți sănătoase și a unui organism pregătit să facă față atacurilor diferitelor boli. V-ați întrebat vreodată însă cât este mit și cât este adevăr atunci când vorbim despre probiotice, mai ales în cazul copiilor?
Piața probioticelor este într-o continuă dezvoltare, nu-i de mirare că ne dorim să fim informați și să alegem în cunoștință de cauză cel mai bun produs, care să se plieze pe nevoile copiilor noștri.

Așadar, atunci când alegem un probiotic, neapărat trebuie:
• să-i verificăm proprietățile, să citim bine prospectul și să alegem produsul în funcție de ce beneficiu terapeutic dorim să obținem;
• să alegem un produs probiotic care are beneficii dovedite pentru sănătate (studii clinice);
• să ținem cont că diferitele tulpini de probiotice au beneficii diferite pentru sănătate, iar acestea nu sunt general valabile pentru toate probioticele.

Adevărat sau fals?

  1. Doar persoanele cu probleme de sănătate ar trebui să ia probiotice?

Nu. Dacă am trăi la țară, cultivând propriile culturi în sol organic, departe de poluarea aerului, de alimente procesate, chimicale, pesticide și de toxinele la care suntem expuși zilnic, poate că acest lucru ar fi fost adevărat. Din păcate, lucrurile nu stau așa. Viața modernă ne expune la elemente care dăunează microbiomului și populației bacteriane a intestinului. Dieta procesată pe care, din păcate, avem tendința să o mâncăm prea des, și noi, și copiii noștri, este plină de zaharuri simple, grăsimi și carbohidrați. Mai mult, suntem deseori stresați, luăm în mod regulat antibiotice și, fără să știm, primim chiar toxine din aerul pe care îl respirăm. Toți acești factori distrug bacteriile bune, care trăiesc în intestinul nostru, făcând loc bacteriilor rele, virușilor și ciupercilor care pot fi dăunătoare. Prin urmare, este recomandat să adăugăm probiotice în alimentația noastră și a celor mici, pentru a restabili echilibrul bacteriilor bune din flora intestinală, dacă aceasta este deja deteriorată și, de asemenea, pentru a o menține sănătoasă în timp.

  1. Probioticele cu mai multe bacterii sunt cele mai eficiente?

Nu neapărat. Un produs probiotic cu mai multe bacterii nu are neapărat un efect superior. Prin urmare, este mult mai important să alegeți un probiotic care a fost asociat științific cu un anumit beneficiu pentru sănătate și care, de obicei, are și doza terapeutică recomandată în consecință. Aceasta înseamnă că cel mai bun probiotic este cel care se pliază pe problema pe care doriți să o tratați.

  1. Toate alimentele fermentate conțin bacterii probiotice?

Nu. Alimentele fermentate conțin bacterii ce sunt prezente în mod natural în alimente sau prin adăugarea de bacterii vii la un produs alimentar. Adesea, un aliment fermentat va trece prin procesări ulterioare, cum ar fi pasteurizarea, coacerea sau filtrarea. Această procesare ucide bacteriile vii, împiedicând produsul să se califice ca probiotic, deoarece nu mai conține bacterii vii.
Așadar, pentru a fi clasificate ca probiotice, produsele trebuie să conțină bacterii vii, să aibă beneficii concrete pentru sănătate, susținute de studii clinice și trebuie să conțină nivelul adecvat de bacterii. Ele pot fi însă, extrem de hrănitoare și pot contribui la o dietă echilibrată. Este adevărat, murăturile în saramură conțin bacterii lactice, care sunt benefice pentru microflora intestinală. Însă, pentru a lua suficiente probiotice din murături, ar trebui ce cei mici să le consume în cantități foarte mari. În plus, murăturile conțin multă sare, ceea ce contravine unei diete sănătoase. De aceea, este recomandat să folosim un supliment care să ofere un număr suficient de tulpini bacteriene lactice pentru echilibrul florei intestinale. Important de stiut: murăturile în oțet nu conțin probiotice.

  1. Toate iaurturile conțin probiotice?

Nu. Iaurturile pot fi o sursă bună de probiotice, însă nu toate conțin probiotice. Iaurturile sunt făcute prin adăugarea de bacterii vii în lapte. Nu toate bacteriile vii oferă beneficii specifice pentru sănătate. Unele produse din iaurt conțin tulpini bacteriene probiotice specifice, care au fost adăugate împreună cu cultura de fermentare. Adăugarea unor astfel de tulpini testate clinic transformă un simplu iaurt într-unul cu efect probiotic.

  1. Trebuie să luăm probiotice numai dacă avem tratament cu antibiotice?

Administrarea de antibiotice musai să fie însoțită de un probiotic recomandat de către specialist, pentru a ține în frâu „pagubele” pe care antibioticele le pot face florei intestinale. Antibioticele sunt compuși organici, care luptă împotriva bacteriilor și poluanților, le distrug sau împiedică creșterea lor. Totuși, pe drumul spre distrugerea bacteriilor rele, antibioticul atacă tot ceea ce îi stă în cale și este sensibil la acesta, inclusiv „bacteriile bune”, care se găsesc în sistemul digestiv, bacterii a căror sarcină este să ajute organismul să facă față infecțiilor și bolilor. Aceste bacterii bune se numesc probiotice. Prin administrarea unui supliment probiotic, populația de bacterii bune din intestin este suplimentată și astfel sunt reduse efectele negative ale utilizării antibioticelor.

Cu toate acestea, antibioticele nu sunt singurul lucru care perturbă echilibrul bacteriilor bune din intestin. Stresul, dieta nesănătoasă, ba chiar un stil de viață modern, agitat, reprezintă multe amenințări la adresa bacteriilor noastre intestinale bune. În ultimii ani, multe studii au indicat că probioticele sunt eficiente în tratarea unei game largi de simptome și boli, de la infecții ale tractului urinar până la alergii și boli de piele. Astăzi, chiar și legătura dintre probiotice și prevenirea obezității, a diabetului și a altor afecțiuni de sănătate este investigată. Prin urmare, administrarea de probiotice este recomandată copiilor, femeilor și bărbaților pe tot parcursul anului, și pentru alte nevoi de sănătate, nu doar în timpul tratamentului cu antibiotice.

  1. Au fost asociate probioticele cu beneficii pozitive pentru sănătate?

Da, studiile sugerează că unele tulpini de probiotice pot oferi beneficii pentru sănătate. Trebuie amintit că beneficiile dovedite ale unei tulpini probiotice într-o anumită zonă de sănătate nu pot fi extrapolate la alte tulpini probiotice. Este important să luați în considerare aceste aspecte atunci când alegeți un produs probiotic.

  1. Probioticele pot înlocui medicamentele?

Probioticele au fost de obicei studiate împreună cu medicamente, nu ca un substitut pentru acestea. Specialiștii susțin că ar trebui să folosim probioticele ca adaos la schemele de tratament pe care le avem sau preventiv, astfel încât să se evite apariția indicației de urmare a unui tratament medicamentos, pe viitor.

  1. Probioticele sunt bune numai pentru sistemul digestiv?

Nu. Probioticele sunt un termen general pentru bacterii bune care există în mod normal în diferite zone ale corpului nostru. Fiecare astfel de zonă este numită floră, cea mai mare floră fiind în intestin. Acestea sunt ecosisteme compuse din familii de bacterii care trăiesc în interacțiune cu corpul gazdă și ajută în mod activ la buna funcționare a acestuia. Deși majoritatea dintre noi facem rapid legătura între probiotice și sistemul digestiv, este important să știm că activitatea bacteriilor nu se limitează doar la acest sistem.
În afară de marea contribuție a probioticelor la tractul digestiv, este important de știut că ele nu sunt mai puțin importante în întărirea sistemului nostru imunitar. Cum? Un număr mare de celule ale sistemului imunitar (70% – 80%) se află în intestine, iar bacteriile probiotice acționează ca niște „soldați” pentru a le proteja. Când nu avem suficiente bacterii bune în intestin, sistemul imunitar poate slăbi. Prin urmare, administrarea de probiotice este recomandată copiilor, femeilor și bărbaților pe tot parcursul anului și nu doar pentru problemele digestive.

  1. Toate probioticele sunt la fel?

Nu. Tulpinile bacteriene probiotice au proprietăți foarte diferite. Aceasta înseamnă că există o mare varietate de produse probiotice disponibile care au efecte diferite. Beneficiul pentru sănătate este specific tulpinii bacteriene particulare, și nu speciilor bacteriene generale.
Fiecare tulpină probiotică este o bacterie vie care îndeplinește în organism o funcție diferită, dovedită științific. Studiile au arătat că produsele probiotice cu mai multe tulpini sunt semnificativ mai eficiente, decât produsele cu una sau două tulpini. Când vine vorba de alegerea unui supliment probiotic, este important să verificați dacă tulpinile pe care le conține sunt susținute de documente științifice. Apoi, combinația de tulpini în ansamblu ar trebui testată pentru a se asigura că aceste tulpini funcționează bine împreună pentru a asigura eficacitatea produsului.

Organizația Mondială a Sănătății și Societatea Europeană de Gastroenterologie Hepatologie și Nutriție Pediatrică (ESPGHAN) recomandă utilizarea Lactobacillus rhamnosus, LGG® la copii. Dr. BIOM BABY Digestive Comfort este un supliment alimentar probiotic ce conține Lactobacillus rhamnosus, LGG®, tulpina originală Chr. Hansen, aceasta fiind cea mai studiată și bine documentată tulpină probiotică din lume (peste 250 de studii clinice), dar și vitamina D3. Are o eficiență dovedită clinic în prevenția diareei asociată antibioterapiei, dar și în utilizarea în cazul diareei acute sau a disconfortului abdominal. Contribuie, de asemenea, la funcționarea normală a sistemului imunitar, la menținerea sănătății sistemului osos și la menținerea funcției normale a sistemului muscular.

BIOM BABY Digestive Comfort este un probiotic ce se regăsește sub formă de flacon cu picături orale, ce pot fi administrate în siguranță încă din prima lună de viață a copiilor. În plus, nu conține zahăr, lactoză sau gluten, ceea ce îl face alegerea potrivită pentru copiii care au intoleranțe alimentare!

Atenție, așadar, la deciziile pe care le luăm! Efectele deciziilor noastre contribuie la sănătatea noastră și a copiilor noștri.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s