Ploaie de stele in aceasta noapte

In aceasta noapte putem vedea faza maxima a spectacolului stelelor cazatoare cunoscute drept Perseide.

Cei ce doresc sa observe Perseidele, stelele cazatoare care par sa vina din constelatia Perseus, trebuie sa iasa in afara oraselor, undeva unde nu sunt lumini artificiale, in noaptea de 12 spre 13 august, potrivit Observatorului Astronomic. 

Trebuie sa observati cerul cu ochiul liber si sa priviti in partea opusa Lunii, dupa miezul noptii pana la rasaritul Soarelui.

Se estimeaza 100 de stele cazatoare pe ora, dar din cauza Lunii si pentru ca nu puteti privi tot cerul deodata veti vedea cam 20-30, spun astronomii.

Orice roi de meteori are o anumita perioada in care este activ si un moment de maxim, in care activitatea meteorilor este cea mai mare.

Pentru Perseide perioada de activitate este intre 17 iulie si 24 august. In aceasta perioada se pot observa, pe langa meteorii ce nu apartin unui curent (sporadici), si meteori ce par ca vin din constelatia Perseus.

Maximul curentului de meteori va veni pe 13 august la ora 02:30, ora Romaniei cand vom putea vedea cele mai multe stele cazatoare.

Sursa: HotNews


otter.ro
Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s