Părinții care au copii școlari, în clasele 0-12, sunt invitați să participe la o întâlnire online gratuită dedicată prevenirii și combaterii bullying-ului în rândul copiilor.
Întâlnirea „Educație fără bullying” se va desfășura marți, 22 noiembrie, între orele 18:30-20:30, prin intermediul platformei Zoom, iar înscrierea se face completând formularul disponibil aici.
În cadrul evenimentului, părinții vor avea ocazia să afle ce instrumente au la dispoziție pentru a preveni bullying-ul și pentru a interveni atunci când copiii lor sunt implicați în astfel de situații, fie ca victime, agresori sau martori.
Întâlnirea îi are ca vorbitori pe Nadia Tătaru – Președinta Asociației Părinților Isteți, Adriana Mitu – psiholog, psihoterapeut, Gabriela Maalouf – psiholog, consilier școlar, Iulian Cristache – președintele Federației Naționale a Părinților și pe Iuliana Constantinescu – președintele Reprezentanței Sector 2 a Federației Naționale a Părinților.
Întâlnirea face parte din campania de lansare a aplicației gratuite Educație fără bullying, un proiect al Asociației Părinților Isteți, realizat cu sprijinul Fundației Vodafone România, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Consiliul Național al Elevilor și Itsy Bitsy.