Al doilea atelier din 2023 din seria Misiuni pentru părinți îl are invitat pe Cristian China-Birta, care va povesti despre cum este sau ar trebuie să fie Părintele în relația cu adolescentul și cu prietenii acestuia.
Evenimentul va avea loc în format fizic joi, 27 aprilie, între orele 18:00-19:00, la Cafeneaua Suedeză din IKEA Pallady. Participarea este liberă, în limita numărului de locuri disponibile, iar înscrierile se fac AICI.
Cristian China-Birta este blogger pe cristianchinabirta.ro, antreprenor cu agenția de comunicare integrată Kooperativa 2.0, trainer și speaker. Dar, în primul rând, așa cum spune chiar el, este tatăl celor trei copii și soțul doamnei sufletului său. A organizat, în cei 15 ani de consultanță, peste 500 de campanii cu și pentru influnceri. De asemenea, a participat ca influencer la peste 200 de campanii. În plus, a scris prima carte despre influencer marketing din România, ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?”. A ținut peste 150 de cursuri de social media la solicitarea companiilor și agențiilor, fiind speaker la mai mult de 100 de evenimente în care subiectul principal a fost social media și comunicarea. A publicat peste 13.000 de postări și articole pe blogul său, pe care scrie din 2007.
Misiuni pentru părinți este un proiect de tip atelier pentru părinți, desfășurat de Itsy Bitsy în parteneriat cu IKEA Pallady, în cadrul căruia invitații speciali discută despre tematici ce vizează sănătatea fizică și emoțională a familiei.
Alături de psihologi și experți în parenting, medici, avocați, profesori, specialiști din diverse domenii și persoane publice, părinții au ocazia să afle cum pot gestiona cât mai bine relația cu cei mici și cum pot găsi soluții la provocările pe care le presupune creșterea copiilor.
Temele atelierelor sunt extrem de diverse și de generoase și vizează sănătatea fizică și emoțională a familiei, iar întâlnirile se desfășoară în ultima joi a fiecărei luni.
Atelierele Misiuni pentru părinți se desfășoară cu participare fizică la Cafeneaua Suedeză din magazinul IKEA Pallady, gratuit, conform calendarului, în limita numărului de locuri disponibile.
Vă puteți înscrie la conferințele cu tematici diferite ce au loc în ultima joi a fiecărei luni accesând linkul de AICI.