Obiectele lui Victor Hugo scoase la licitatie

Aproape 500 de carti, tablouri, fotografii si piese de mobilier care au apartinut scriitorului Victor Hugo si urmasilor acestuia, estimate la aproximativ 1 milion de euro, vor fi scoase la vanzare pe 4 aprilie, la Paris, intr-o licitatie organizata de casa Christie's, informeaza AFP, citata de Mediafax.

 

Copiii lui Jean Hugo (1894 – 1984), stranepot al celebrului scriitor francez, autorul unor opere celebre precum „Mizerabilii”, „Ruy Blas” si „Notre-Dame de Paris” si intelectual angajat, sunt persoanele care au decis sa scoata la vanzare aceasta colectie.

„Niciun muzeu nu si-a declarat pana acum intentia de a rezerva obiectele propuse spre vanzare”, a declarat un reprezentant al casei de licitatii Christie's.

Admiratorii lui Victor Hugo, denumiti in limba franceza „Hugolatres”, dar si alte persoane interesate vor putea sa descopere astfel numeroase marturii ale activitatii sale politice si literare, ca si o serie de scrisori adresate apropiatilor sai. Printre acestea se afla „Lettre à la fiancée”, scrisa lui Adèle Foucher in anii 1820, semnata „Victor”, estimata la o suma cuprinsa intre 3.000 de euro si 5.000 de euro.

Aproximativ 50 de desene de Victor Hugo (1802 – 1885) „vor fi propuse pentru prima data la licitatie”, afirma casa Christie's. Printre acestea se afla desenele realizate in tus pe trei planse de lemn, unite, denumite „Vivez et Mourez”, estimate la o suma cuprinsa intre 100.000 – 150.000 de euro.

Numeroase opere realizate de Victor Hugo in anii lui de exil figureaza printre obiectele scoase la vanzare.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s