Oana Cuzino: Sanatatea fizica si spirituala de Sarbatori

Indragita realizatoare Oana Cuzino a avut un an plin si ne povesteste cate ceva din ce a mai facut de Sarbatori. Afla de la ea si sfaturi pentru detoxificarea organismului si cuvinte pentru incalzirea sufletului.

Dr. Oana Cuzino, mama, femeie cu o cariera impresionanta si Colindator de Viitor, ne spune cum face cu micile tentatii alimentare (pot fi ele evitate?) si despre ce va insemna Anul Nou pentru ea.

O.A.: Asadar, cum facem sa scapam de kilogramele in plus, dupa Sarbatori? Poti sa ne propui o metoda de detoxifiere?

Oana Cuzino: Poate ca uneori postul in sens alimentar, ar trebui sa fie recomandat si dupa Craciun! Cred ca pentru cei care au facut excese mari in zona carnivora, ar merita o cura intensa de legume, fructe si leguminoase, bogate mai ales in fibre, care reusesc sa „neutralizeze” abundenta de grasimi animale, consumate de Craciun.

O.A.: Ce alimente proaspete si sanatoase putem gasi iarna, pentru a regasi un echilibru in organism, dupa atatea mancaruri traditionale?

Oana Cuzino: Fructele de toate culorile au mare valoare in acest sezon, dar avem si multe citrice dulci si gustoase. In plus, radacinoasele vin cu multe minerale, dar si germenii din diverse cereale sau legume, de la magazinele bio sau facuti de noi in bucatarie.

O.A.: Ai si tu mici „placeri vinovate”, in ceea ce priveste mancarea? Cum te abtii de la ele?

Oana Cuzino: Nu e vorba de a te abtine, ci mai degraba de a pastra masura, greu de realizat cand vine vorba de dulciuri, deoarece dupa ce iei o lingurita de zaharuri concentrate, simti imediat nevoia imperioasa de a mai lua inca si inca o inghititura. Daca insa constientizezi aceasta dorinta si o tii in frau, scapi de pericolul excesului.

O.A.: Cum arata masa de Sarbatori in casa ta? Care sunt mancarurile preferate in familia ta?

Oana Cuzino: Asociez foarte mult mesele festive si gusturile culinare cu sentimentele si atmosfera din familie, copilarie.

De aceea, cu fiecare noua sarbatoare, ne straduim sa recream acele amintiri dragi si sa punem pe masa tot ce ne gatea bunica, vreo matusa draga… Cred ca, in aceste momente rare din an, putem face exceptii si sa urmam poftele inimii. Ca ele sunt mai putin ale stomacului. Pe masa se regasesc toate bunatatile, poate mai modernizate, gatite mai usor, cu arome mai fine, dar in mare, cautam gusturile dragi.

O.A.: Banuiesc ca perioada Sarbatorilor este pentru tine un moment de liniste. Cum iti impaci rolurile de mama, medic, personalitate publica? Ce primeaza pentru tine si cum actionezi in acest sens?

Oana Cuzino: Rolul de mama primeaza si a fost intotdeauna cel mai important si stiu ca nu se supara nimeni din cauza asta.

O.A.: Cum ti-ai propus sa arate Noul An pentru tine? Ti-ai stabilit anumite obiective?

Oana Cuzino: Pentru anul nou, am schimbat abordarea: imi doresc multa liniste si inspiratie, pentru ca cel care a trecut a fost unul extrem de agitat, cu elemente neasteptate si dificil de controlat. Dupa ce infrunti asemenea perioade, tot ceea ce iti doresti este pacea, linistea si siguranta.

O.A.: Fiind Ambasador al fundatiei World Vision Romania, cum te-a inspirat campania Donator de viitor? Cum te-a influentat, mai ales acum, in perioada Sarbatorilor?

Oana Cuzino: Mi-a facut mult bine! De altfel, intreaga campanie m-a gasit intr-o perioada in care aveam nevoie de confirmarea ca exista oameni buni si ca sunt posibile schimbari in bine.

In plus, echipa World Vision este una de o inalta calitate umana, sunt oameni alaturi de care te simti bine, pur si simplu! Implicarea mea in acest context, sprijinul lor, faptul ca am reusit ce ne-am propus si ca oamenii au rezonat pozitiv la propunerile noatre si dorintele copiilor de la tara a insemnat enorm.

De abia astept sa continuam proiectele si sa indraznim mai mult pentru copiii nostri!

Autor interviu: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

sursa foto: Facebook Oana Cuzino


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s