Filmul de animatie “Tangled” / “O poveste incalcita” ocupa primul loc in box office-ul romanesc, cu 40.000 de bilete vandute in weekendul de lansare.
[imagethumb=”1195″ class=”imageLeft”] Dupa ce a reusit sa detroneze “Harry Potter” in box office-ul international, animatia produsa de Studiourile Walt Disney reuseste sa se impuna si in topul filmelor lansate in Romania, devenind cea mai buna a treia lansare a unui desen animat dupa “Ice Age 3” si “Shrek 4”, potrivit Evz.
“O poveste incalcita” a mai obtinut si o dubla nominalizare la Globurile de Aur pentru cel mai bun cantec original si cel mai bun film de animatie, devenind astfel un succes in intreaga lume.
Dupa o poveste a fratilor Grimm, “O poveste incalcita” o prezinta pe printesa Rapunzel intr-o varianta Disney Digital si 3D. Rapita inca de cand era un bebelus din patutul sau, tanara este tinuta captiva intr-un turn de malefica mama Gothel. Inainte ca aceasta sa implineasca varsta majoratului il intalneste pe Flynn Rider, cel mai cautat si cel mai fermecator talhar din regat.
O poveste incalcita a avut premiera in cinematografele din Romania pe 7 ianuarie si poate fi vazut si in varianta dublata.











