Noua Lege a educatiei modifica admiterea la liceu si Bacalaureatul

Potrivit proiectului Legii Educatiei Nationale adoptat ieri de Guvern, elevii vor sustine admiterea la liceu la finalul clasei a IX-a, iar Bacalaureatul va avea sapte probe.

Noua formula de admitere la liceu va fi aplicata din 2013 si se va face pe baza portofoliilor educationale ale elevilor si a notelor obtinute de ei la examenul de admitere organizat de fiecare liceu in parte.

Portofoliul va cuprinde toate diplomele, certificatele si alte documente obtinute de elevi in urma evaluarilor si a altor activitati scolare desfasurate incepand din clasa pregatitoare si pana la finalul clasei a IX-a.

In portofoliul educational vor fi inscrise si rezultatele evaluarii nationale pe care elevii o vor sustine la incheierea celor noua clase de gimnaziu, mai prevede proiectul Legii educatiei.

Evaluarea va consta in patru probe: o proba scrisa, transdisciplinara, de evaluare a competentelor de comunicare in limba romana, limba materna si intr-o limba de circulatie internationala; o alta proba scrisa, transdisciplinara, de evaluare a competentelor la matematica si stiinte; o proba practica de evaluare a competentelor de utilizare a calculatorului si o a patra proba orala, transdisciplinara, de evaluare a competentelor civice si sociale.

In ce priveste noul tip de Bacalaureat, acesta va fi sustinut incepand din 2012 si va avea sapte probe, dintre care patru orale si trei scrise. Elevii care studiaza in una din limbile minoritatilor nationale vor sustine cinci probe orale si patru probe scrise.

Probele de evaluare a competentelor vor fi sustinute la limba romana, limba materna (unde va fi cazul) si la cele doua limbi de circulatie internationala studiate in timpul liceului. A patra proba va verifica nivelul competentelor digitale ale elevilor.

In sesiunea scrisa, absolventii de liceu vor sustine o proba la limba romana, respectiv limba materna (pentru elevii care au urmat studiile liceale intr-o limba a minoritatilor nationale) si doua probe scrise, diferentiate in functie de profil, filiera sau specializare.

Astfel, elevii care au urmat profilul real din filiera teoretica vor sustine un examen la matematica si o proba transdisciplinara din stiintele naturii (fizica, chimie si biologie), iar pentru profilul umanist din filiera teoretica probele se vor sustine la geografie si transdisciplinar din disciplinele socio-umane (istorie, economie, sociologie, filozofie, psihologie).

Pentru filiera tehnologica va fi sustinuta o proba scrisa la disciplina specifică profilului si o proba transdisciplinara specifică domeniului de pregatire, iar pentru filiera vocationala sunt prevazute o proba practica sau scrisa, dupa caz, specifica profilului sau specializarii, si o proba transdisciplinara specifica profilului sau specializarii.

Proiectul noii Legi a educatiei a fost aprobat ieri de catre Guvern si depus la Camera Deputatlor, care este prima sesizata in privinta proiectului, Senatul fiind camera decizionala.

Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis deja, ieri, ca proiectul sa fie inscris cu prioritate pe ordinea de zi, termenul limita de dezbatere si adoptare in Camera fiind de 26 mai.

Potrivit Mediafax, comisiile de specialitate pot depune amendamente la proiectul Legii educatiei pana in 19 aprilie, iar comisia de invatamant va trebui sa depuna raportul privind proiectul pe 26 aprilie, urmand ca plenul sa se pronunte pana la 25 mai.

Legea Educatiei Nationale, in forma adoptata de catre Guvern si transmisa la Parlament, se gaseste pe site-ul Ministerului Educatiei, www.edu.ro.

 


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s