NESPUS, spectacol de educatie sentimentala pentru copii

La Muzeul National de Arta Contemporana (MNAC) au loc, intre 27 mai si 2 iunie, mai multe evenimente adresate preadolescentilor si profesionistilor din domeniul educatiei culturale, in cadrul programului european Unprepared Hearts – Inimi tinere – Educatie sentimentala prin cultura pentru preadolescenti. 

Unul dintre evenimente este NESPUS, un spectacol participativ de educatie sentimentala pentru copii intre 9 si 13 ani, conceput de artistii, educatorii culturali si curatorii colaboratori ai Asociatiei Da’DeCe.

In primele cinci zile ale spectacolului participativ NESPUS, intre 27 si 31 mai, in cadrul Saptamanii altfel, peste 100 de elevi din clasele IV – VI de la Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu se vor intalni cu educatorii culturali Alexandra Cucu si Iulia Iordan, precum si cu artistii Nicoleta Lefter si Katia Pascariu intr-o serie de sapte ateliere – performance, construite astfel incat sa genereze emotii si stari care tin de teritoriul afectiv al rusinii, atat de specific varstei preadolescente.

Rusinea e una dintre cele mai puternice emotii pe care o experimentam inca de mici: atunci cand ni se zice ca facem ceva de care ar trebui sa ne fie rusine, atunci cand internalizam un „lucru urat”, atunci cand incepem sa ne constientizam corpul, atunci cand devenim adolescenti si adolescente si avem senzatia ca mult din ce se vede din noi ar trebui ascuns.

In perioada 1 – 2 iunie, echipa de proiect va desfasura la MNAC alte doua spectacole-ateliere NESPUS, deschise pentru copii intre 9 si 13 ani, dornici sa se inscrie in program si, astfel, sa exploreze suita de emotii si sentimente cu care intra in contact la aceste varste si, totodata, sa invete cum se pot accepta pe ei insisi si pe cei de o vârsta cu ei.

Inscrierile pentru atelierul din 1-2 iunie se pot face la adresa inscrieri@asociatiadadece.ro pana pe data de 29 mai, ora 17:00.

Atelierele se vor defasura tot la MNAC, astfel:

  • Sambata, 1 iunie, ora 11.00 – pentru copii intre 9 si 11 ani;
  • Duminica, 2 iunie, ora 11.00 – pentru copii intre 11 si 13 ani.

Pe 31 mai, de la ora 15.00 la 17.00, Asociatia Da’DeCe invita specialisti din cultura si educatie la Masa rotunda pe tema educatiei sentimentale pentru copii intre 9-13 ani. Detalii despre aceasta intalnire se gasesc aici.

Mai multe despre NESPUS se gasesc aici, iar despre actiunile anterioare din cadrul proiectului, aici:

Programul Unprepared Hearts – Inimi tinere – Educatie sentimentala prin cultura pentru preadolescenti se deruleaza in perioada octombrie 2018 – iunie 2020 in trei tari – Romania, Italia si Cehia -, cu scopul de a-i ajuta pe copii sa se descopere si sa dea glas sentimentelor si emotiilor, prin intermediul artei.

In Romania, proiectul este cofinantat de Administratia Fondului Cultural National (AFCN) si se deruleaza prin Asociatia Da’DeCe, in parteneriat cu MNAC, Asociatia MetruCub – resurse pentru cultura si Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu.

Asociatia Da`DeCe, infiintata in 2011, este unul dintre cei mai cunoscuti ofertanti de programe de educatie despre arte contemporane si patrimoniu, precum si de proiecte si expozitii interactive pentru copiii din România. Programele oferite sunt inovative, se bazeaza pe principii moderne de psihologie a copilului, au in vedere principiul interdisciplinaritatii si urmaresc familiarizarea copiilor cu patrimoniul cultural si artele contemporane.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s