Migrena cu aura la copii are legatura cu afectiunea cardiaca numita 'gaura in inima'

Copiii care vad flashuri stralucitoare cand au migrena sunt de dori ori mai predispusi sa aiba o boala cardiaca numita „gaura in inima”, arata un studiu american citat de BBC.

Potrivit Agerpres, o echipa de doctori americani a observat 109 copii de peste sase ani care sufereau de migrena. Circa o jumatate din cei care aveau o forma de migrena in care durerile de cap sunt insotite de tulburari vizuale, numita migrena cu aura, aveau afectiunea cardiaca mentionata, scrie Journal of Pediatrics.

Amy Thompson, de la British Heart Foundation, spune ca „ar exista mai multe explicatii ale acestei legaturi si studiile trebuie continuate inainte de a trage o concluzie ferma. Odata ce legatura va fi mai bine inteleasa, se va putea imbunatati tratamentul pacientilor”.

Mai multe studii medicale au descoperit o legatura la adulti intre „gaura in inima” – persistenta foramen oval (PFO) – si migrena cu aura. Dintre copiii care sufera de migrena cu aura, 50% au aceasta malformatie, aproape de doua ori mai mult decat la restul populatiei.

In cazul migrenei cu aura, unele persoane primesc niste avertismente neurologice cu 5-20 de minute inainte de atacul migrenei. Aceasta avertizare, numita aura, poate consta in flashuri stralucitoare de lumini colorate, linii in zig-zag, pete negre ce cresc progresiv si senzatie de ameteala.

Unii bolnavi pot avea o senzatie de amorteala pe o parte a corpului. Mai rar, simptomele mai pot consta intr-o slabiciune sau amortire a fetei, mainii sau piciorului, precum si in amortirea buzelor si dificultati de vorbire sau scriere.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s