Majoritatea parintilor ar prefera sa-si trimita copiii la studii in strainatate

61% dintre parintii din Romania spun ca ar prefera sa-si trimita copiii la studii in strainatate, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategii.

Sondajul, la care au participat 1.316 persoane, arata ca 61% dintre acestea au, in general, o parere proasta sau foarte proasta despre scoala romaneasca, in timp ce doar 36% au o parere buna sau foarte buna.

Comparativ cu invatamantul din Uniunea Europeana, doar un sfert dintre romani (26%) cred ca in Romania este un invatamant mai bun, in timp ce 55% cred ca invatamantul romanesc este mai slab, in principal din cauza lipsei de dotari si a calitatii scazute a actului educational.

Totodata, peste 75% dintre participantii la studiu sunt de parere ca invatamantul romanesc este orientat prea mult pe informatie si prea putin pe competente, fiind, in acelasi timp, rupt de realitatile de pe piata muncii.

Un alt motiv de nemultumire al romanilor tine de nivelul scazut al sigurantei in scoli si exigenta scazuta a profesorilor, arata studiul citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, 86% dintre parinti sunt ingrijorati de nivelul scazut al sigurantei in scoli, 97% dintre ei considera ca disciplina in scoli ar trebui crescuta, iar 74% nu sunt de acord ca exigenta ar fi prea mare. Ca o confirmare a nevoii de disciplina, 84% dintre respondenti doresc reintroducerea uniformelor scolare.

In ce priveste perceptia asupra profesorilor, 80% dintre romani considera ca acestia sunt prost platiti, iar 51% apreciaza ca sunt slab pregatiti, in timp ce doar 41% cred ca sunt bine pregatiti.

Totusi, invatamantul de stat este perceput ca fiind mai bun decat cel privat (60%), doar 1/3 dintre respondenti avand o parere contrara.

Actualul sistem de examinare este considerat ineficient, 71% dintre respondenti apreciind ar ca trebui reintrodus examenul la liceu, iar 79%, examentul de treapta a II-a in liceu.

Repondentii spun ca apelul la meditatii sau la ore suplimentare este la moda, 50% dintre parinti fiind in situatia de a imbunatati actul educational formal prin ore suplimentare.

Un motiv serios de ingrijorare pentru apelul la meditatii este si faptul ca 43% dintre romani considera ca profesorii nu isi fac datoria la scoala.

Parintii elevilor apeleaza la meditatii pentru ca vor sa aiba un copil bine pregatit (91%), la solicitarea profesorilor (43%) si pentru ca si alti parinti fac acelasi lucru (42%).

Cei mai multi dintre parintii care isi trimit copii la meditatii sunt convinsi ca elevii sau copii lor vor avea note mai mari (52%) si ca au sanse mai mari de a urma o facultate (57%). Matematica (88%) si limba si literatura romana (60%) sunt materiile cel mai des invocate ca obiect al meditatiilor.

 

 

 


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s