Majoritatea copiilor aflati in risc de abandon este de etnie roma

Potrivit unui studiu realizat la sfarsitul anului trecut de reprezentanta UNICEF in Romania, 76% din copiii aflati in risc de abandon sunt de etnie roma, iar in 31% din unitatile de invatamant analizate au fost identificate cazuri de segregare.

Studiul „O scoala pentru toti? Accesul copiilor romi la o educatie de calitate”, realizat in parteneriat cu Agentia de Dezvoltare Comunitara „Impreuna” si Ministerului Educatiei, arata ca scolile care „deservesc” cele mai sarace comunitati de romi sunt cele mai „sarace” din punct de vedere a infrastructurii de care acestea dispun (toalete, terenuri de sport, laboratoare de specialitate, biblioteci, computere, cadre didactice specializate etc); formarea continua a cadrelor didactice care activeaza in aceste scoli este cu mult sub media nationala.

Printre recomandarile studiului se numara:
• Sporirea resurselor alocate scolilor cu pondere semnificativa de elevi romi;
• Monitorizarea calitatii invatamantului in scolile cu pondere semnificativa de romi si publicarea periodica a unui raport asupra starii invatamantului la care au acces romii;
• Adoptarea unor masuri de combatere a saraciei (verificarea si corectarea mecanismelor de acordare a burselor sociale, programe de tip ”after-school” si altele);
• Promovarea unei alte viziuni asupra abandonului scolar (incadrarea personalului de sprijin, combaterea cauzelor, nu a simptomelor abandonului, punerea la punct a unui sistem de avertizare timpurie si luarea unor masuri de prevenire);
• Promovarea dialogului intercultural (o mai buna cunoastere a realitatilor rome, continuarea politicii mediatorilor scolari, educatia interculturala in scolile multietnice si ca parte a formarii cadrelor didactice).

”Studiul aduce, din pacate, confirmarea unor realitati dureroase in ceea ce priveste accesul copiilor romi la o educatie de calitate. UNICEF promoveaza egalitatea de sanse si se apleaca cu precadere asupra copiilor celor mai vulnerabili. Problema absenteismului si a abandonului scolar este din ce in ce mai ingrijoratoare, iar UNICEF isi concentreaza toate eforturile pentru a contribui la oprirea fenomenului. Studii ca cel de fata sunt folosite pentru a putea aborda cauzele specifice ale abandonului”, a declarat domnul Edmond McLoughney, reprezentant UNICEF in Romania.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s