Magia Prieteniei, un loc de joacă incluziv pentru copiii speciali

300 de copii speciali au acum un nou loc de întâlnire, unde pot să se descopere, să creadă în puterile lor și să lege prietenii.

”Magia Prieteniei”, un loc de joacă incluziv, a fost inaugurat recent în sectorul 5 din București, pe Strada Bascov 14-18. Este un loc dedicat copiilor speciali, diagnosticați cu autism, sindrom Down, ADHD, dizabilități locomotorii, epilepsie și alte boli rare.

„De peste 10 ani, misiunea noastră este clară: să oferim tuturor copiilor șansa la o copilărie fericită și armonioasă, atât pe plan școlar, militând pentru educația incluzivă, cât și pe plan personal, asigurându-ne zi de zi că cei mici se joacă, sunt veseli, creează și visează cu ochii deschiși spre viitor. Locul de joacă „Magia prieteniei” reprezintă veselia și râsetele tuturor copiilor Școlii Primare Conil. Este locul în care ei se deconectează și dau frâu liber energiei și creativității. Sprijinul venit din partea partenerilor HP a însemnat bucuria acestor copii de a se juca împreună, de a se distra într-un loc amenajat special pentru ei, un loc colorat, sigur, unde imaginația lor prinde aripi, iar jocurile copilăriei le aduc zâmbetul pe buze.” – Adela Hanafi, președinte Asociația CONIL.

”Magia Prieteniei” este un loc prietenos cu cei mari și cei mici, un spațiu multifuncțional în care Asociația CONIL organizează activități educative și recreative. 35 de voluntari din cadrul HP România s-au înscris deja pentru a susține aici ateliere și pentru a petrece timp cu copiii.

”Un proiect atât de special și de minunat reprezintă o oportunitate pentru oricine. Pentru că totul se reduce la zâmbetul și bucuria unor copii extraordinari alături de care ne dorim să fim. Așa cum îi spune și numele, acest loc de joacă este, de fapt, despre magia prieteniei și despre a fi împreună într-un loc în care cei mici au șansa unei copilării normale. Suntem recunoscători că am putut ajuta la construirea locului de joacă. Colegii din HP România vor fi implicați în continuare în acest proiect extraordinar al Asociației CONIL.” – Mugur Pantaia, Managing Director HP Inc. România.

Proiectul ”Magia Prieteniei” a fost finanțat în totalitate de HP România.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s