Lipsa hranei ameninta viata a milioane de copii

Aproximativ noua milioane de copii mor anual in lume inainte sa implineasca varsta de cinci ani, dintre care doua treimi din cauza subnutritiei, a declarat astazi directorul general al UNESCO, Irina Bokova, in deschiderea primei Conferinte internationale UNESCO pentru educatia timpurie a copiilor, desfasurata la Moscova.

„Primii ani de viata sunt cei mai importanti in dezvoltarea fizica si intelectuala a copiilor. Este varsta la care copiii descopera lumea, isi dezvolta aptitudinile, invata sa asculte si sa-si exprime ideile, sa relationeze cu ceilalti si sa traiasca impreuna. Dar reprezinta, de asemenea, anii cei mai vulnerabili cand vine vorba de crize, de dezastre de genul celor din Pakistan, din Haiti, care i-au afectat fizic si emotional in primul rand pe copii”, a declarat Irina Bokova, scrie Jurnalul.ro.

Directorul general al UNESCO a subliniat necesitatea ca fiecare stat sa elaboreze politici adecvate de educatie timpurie si a argumentat ca de acestea depind cresterea economica, sistemul juridic, viitorul unei tari.

In context, ea a aratat ca doar 15% dintre copii sunt angrenati in educarea timpurie in Africa subsahariana, 19% – in statele arabe, 28% – in Asia Centrala si 36% – in Asia de Sud si de Vest. Aproximativ 69 de milioane de copii nu frecventeaza scoala primara, a punctat Bokova, adaugand ca, in Europa, 15% dintre copiii de etnie roma abandoneaza scoala prea devreme.

Prima Conferinta Internationala UNESCO pentru educatia timpurie a copiilor are loc la Moscova incepand de astazi si pana miercuri, 29 septembrie, si reuneste aproximativ o mie de participanti din 120 de tari ale lumii. Romania este reprezentanta prin expertul UNESCO in domeniul educatiei Lucretia Baluta, din cadrul Comisiei Nationale a Romaniei pentru UNESCO.

Principalul scop al evenimentului este promovarea drepturilor si interesele copiilor din intreaga lume, dezvoltarea politicilor de educatie si crearea unor conditii favorabile, inclusiv pentru copiii ce provin dintr-un mediu social vulnerabil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s