Inspectorii generali si cadrele didactice cu functii de conducere, obligati sa predea

Inspectorii generali si adjuncti, precum si cadrele didactice cu functii de conducere vor fi obligate sa predea un anumit numar de ore, iar personalul calificat poate adauga la norma plata cu ora, astfel incat la 12 septembrie toate clasele vor avea profesor, a declarat, joi, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu.”Exclud ca in noul an scolar sa ramana clase fara profesor sau fara cadre didactice. Nu se va intampla acest lucru. Toate datele Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului indica faptul ca nu va exista nicio problema privind ocuparea posturilor din sistem”, a declarat ministrul Funeriu.

El a spus ca in acest an au fost inchise „portitele” prin care intrau oameni care nu meritau sa fie in invatamant.

„Asa cum s-a facut pana acum selectia cadrelor didactice ne-a dus unde am ajuns. Sub aparenta unui sistem riguros erau nenumarate portite de rasplata a unei clientele politice, repet, politice, si imi asum acest lucru. Sau interese de conjunctura, rasplata a unor oameni care nu aveau ce cauta in educatie. Aceste portite au fost inchise partial la primul concurs de titularizare din mandatul meu si apoi la ultimul concurs de titularizare la nivel national din acest an. In acest an am inchis portitele si de la suplinitori, subtil introduse in sistem, dar care erau cunoscute de toti, prin care oameni care nu meritau sa fie in invatamant intrau in invatamant”, a precizat Funeriu.

Ministrul a mai spus ca si la suplinire erau tinute ascunse unele locuri, pentru a rasplati „clientela politica”.

„La examenul de suplinire din august am aplicat aceleasi reguli ca la titularizare. Si la suplinire unele locuri erau tinute ascunse, culmea, pentru o clientela politica, pentru a rasplati aceasta celebra clientela. Ei bine, in acest an concursul de suplinire s-a dat in aceleasi conditii de rigurozitate ca si titularizarea. A fost o selectie adevarata”, a sustinut Daniel Funeriu.

Totodata, ministrul Educatiei a precizat ca mai exista o portita pentru ocuparea posturilor dupa inceperea anului scolar, insa si aceasta a fost inchisa.

„Si aceasta portita am inchis-o printr-un ordin de ministru. Altfel spus, dupa inceperea anului scolar, cand ramanea un numar mic de posturi, se mai dadeau stim noi cum. Anul acesta se poate intampla, din anumite motive, sa existe o catedra libera, dar pentru ele se dau examene la fel de riguroase. Toate procedurile vor avea acelasi grad de rigurozitate. Prefer sa dau posibilitatea unor cadre didactice cu note mari sa ia ore la plata cu ora decat sa rasplatesc pe acele ore ramase neacoperite o clientela politica ce nu are calitate in procesul educational”, a mai spus Funeriu.

El a adaugat ca din aceasta toamna vor fi obligati sa predea un anumit numar de ore si inspectorii generali si adjuncti, directorii generali si adjuncti, precum si inspectorii scolari.

„Prin ordin de ministru am decis ca nu va exista o degrevare totala a celor cu functii de conducere, ci vor face un anumit numar de ore. Este foarte important contactul direct al acestora cu elevul si cu parintele. Mai multe ore la plata cu ora pentru cei care doresc acest lucru si care sunt calificati, in detrimentul celor slab pregatiti. In primul meu an de mandat a fost redus cu 50-60 la suta numarul necalificatilor. In acest an se va ajunge la mai mult. Nu pot sa nu ma intreb cum ar fi fost daca toate aceste masuri ar fi fost luate de mai multa vreme”, a mai spus ministrul Funeriu.

Sursa: Mediafax


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s