Hrana solida predispune bebelusii la obezitate

Bebelusii care primesc hrana solida mai devreme de 4-6 luni de viata sunt predispusi la obezitate intr-o mai mare masura decat cei care primesc exclusiv lapte matern, arata un nou studiu american publicat in „Pediatrics”.

Cercetarile confirma recomandarile ghidurilor internationale, potrivit carora parintii nu ar trebui sa-si hraneasca bebelusii cu hrana solida in prima jumatate de an. „Aderarea la aceste ghiduri poate reduce riscul de obezitate”, atrage atentia Dr. Susanna Huh, unul dintre autorii studiului, citata de Reuters si preluata de Evenimentul Zilei.

Studiile anterioare care au incercat sa stabileasca varsta optima la care parintii ar trebui sa diversifice meniul copiilor au avut rezultate contradictorii. Totusi, riscul de obezitate a fost ridicat de mai multe echipe de cercetatori. Tranzitia de la lapte la hrana solida inseamna din start un aport caloric mai mare.

In acest ultim studiu, cercetatorii au tinut sub observatie 850 de bebelusi dar si pe mamele lor timp de trei ani. Mamele au fost intrebate cat timp si-au hranit copilul la san si cand au inceput sa adauge in alimentatia copilului si hrana solida, precum cereale, fructe si alte alimente pentru bebelusi.

Cand copiii au implinit 3 ani, cercetatorii au corelat greutatea cu inaltimea lor. Daca la copiii care au fost hraniti exclusiv la san in primele 4-6 luni de zile, cercetatorii nu au constat vreun risc de obezitate, unul din patru copii care a primit hrana solida inainte de a implini patru luni poate deveni obez.

Alaptatul in sine reduce riscul de obezitate in randul bebelusilor. Parintii nu pot estima cantitatea de hrana solida de care are nevoie un copil si pot exagera cu mancarea.

„Foarte multi parinti incep sa isi indoape copiii din prea multa dragoste, crezand ca vor creste mai sanatosi si mai vigurosi. Efectul nu este cel asteptat insa”, atrage atentia dr. David McCormick, pediatru la Universitatea din Texas.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s