Experimente distractive pentru elevi la Ora de Stiinta

Incepand din aceasta luna, elevii de la 10 scoli din Bucuresti vor descoperi ca stiinta e extrem de distractiva, prin intermediul programului educativ Ora de Stiinta.Initiat de catre Discovery Romania, in parteneriat cu Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti si cu sprijinul companiei Fun Science, programul se va desfasura sub forma unor lectii de fizica interactive, cu demonstratii si experimente amuzante, sustinute de o echipa de moderatori si educatori experimentati. [imagethumb=”1376″]

Special conceput pentru elevii claselor a V-a, programul se va desfasura in perioada 14 martie – 15 aprilie in zece scoli din Bucuresti. Pe parcursul orelor interactive, elevii vor avea sansa sa devina mici oameni de stiinta si vor participa activ la reproducerea unora dintre cele mai interesante fenomene din mediul inconjurator.

Lectiile vor fi conduse de catre “Profesorul Trasnit”, un moderator experimentat care va jongla cu notiuni diferite din fizica, chimie sau biologie pentru a stimula imaginatia copiilor si a-i face sa se apropie cu placere de universul stiintei.

Programul educativ este inspirat dintr-un proiect special Discovery Channel numit Vanatorii de Mituri – Ora de Stiinta, ce consta in scurte filmulete cu Kari Byron, prezentatoare din Vanatorii de Mituri, gandite special pentru copii, in care aceasta prezinta diverse teste si demonstratii menite sa arate ca stiinta poate fi si distractiva. Incluse in cadrul emisiunii Vanatorii de Mituri in locul pauzelor publicitare, filmuletele vor fi difuzate pe Discovery Channel incepand cu 21 martie, de la ora 13.00.

Modalitatea originala de sustinere a orelor a fost conceputa pentru a se adapta nevoii copiilor de aceasta varsta, care asimileaza mai usor informatiile in cadrul lectiilor interactive. Folosindu-se de obiecte si materiale uzuale, reciclabile pe care le gasesc in jurul lor, copiii vor invata jucandu-se, vor amesteca substante, vor experimenta diferentele de presiune si electricitatea statica si, in acelasi timp, se vor amuza copios de stangaciile „Profesorului Trasnit”.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s