Europa imbraca elevii voluntari din judetul Constanta

Peste 700 de volunari, elevi si cadre didactice de la 34 de scoli din judet, participa la Eurocarnaval de Ziua Europei – 9 mai.

Ei vor defila in costumele traditionale ale statelor mebre si ale statelor candidate ale Uniunii Europene.

Parada costumelor traditionale va porni de la Sala Sporturilor din Constanta, astazi, la ora 13.00, cu destinatia platoul din fata prefecturii. Aici vor fi amplasate standuri, de unde puteti afla care sunt obiceiurile si traditiile tarilor membre sau candidate ale Uniunii Europene.

Dupa dansuri traditionale, degustari de prajituri si decoruri din fructe si legume ale Europei, va avea loc si un concurs la finalul caruia cele mai ingenioase aranjamente vor fi premiate.

„Evenimentul marcheaza si inceputul Saptamânii Nationale a Voluntariatului. Tuturor voluntarilor constanteni le doresc mult succes in activitatile pe care le initiaza, elan si incredere in misiunea pe care si-au asumat-o!”, a spus Claudiu Iorga Palaz, prefectul Constantei.

Evenimentul este organizat de Prefectura Constanta in colaborare cu Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie, prin Centrul Europe Direct, Inspectoratul Scolar Judetean Constanta si Directia Judeteana pentru Sport si Tineret.

Sursa: Adevarul

 


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s