Doar 70 la suta dintre gravide merg periodic la medic

Numarul de consultatii la care merg femeile insarcinate din Romania este cu aproape 50% mai mic decat cel recomandat de medici.

Cu deosebire in mediul rural, adresabilitatea gravidelor la medici in timpul sarcinii ramane o problema. Desi 71% din femeile insarcinate sunt luate in evidenta de medicul de familie in primul trimestru de sarcina, 2% din gravide nu consulta niciun medic pana in momentul nasterii, dupa cum reiese dintr-un sondaj realizat de organizatia nonguvernamentala World Vision Romania, pe un esantion de 386 de femei din judetele Dolj si Valcea.

Desi procentul de 2% pare mic raportat la numarul de copii din mediul rural, inseamna ca, anual, 6.000 de copii se nasc fara ca mamele lor sa beneficieze de ingrijiri prenatale, conform calculelor specialistilor care au realizat sondajul.

Potrivit aceluiasi studiu, si din randul gravidelor care sunt luate in evidenta de medicii de familie, ulterior, unele dintre ele nu mai merg la niciun control pana la nastere.

Gravidele care au participat la sondaj au beneficiat, in timpul sarcinii, in medie, de 5,9 consultatii, un numar mult mai mic decat cel recomandat de specialisti. In cursul unei sarcini normale, o femeie ar trebui sa mearga de 10 ori la consultatie. Sondajul World Vision evidentiaza o legatura intre nivelul de educatie al mamei si numarul de consultatii prenatale la care merge.

„Internetul este astazi de un real ajutor in informarea gravidelor, chiar daca de multe ori informatiile nu sunt tocmai corecte, panicand gravidele. Totusi, exista inca multe femei, mai ales in mediul rural, care nu au acces la internet”, spune medicul primar obstetrica-ginecologie Alexandra Crisan de la Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie „Filantropia” din Bucuresti.

Lista investigatiilor pe care femeile insarcinate ar trebui sa le efectueze este foarte lunga. Ele ar putea fi impartite in analize uzuale (hemoleucograma, sumar de urina, transaminaze, glicemie, Rh etc.), analize pentru depistarea infectiilor (HIV/SIDA, citomegalovirus, toxoplasmoza, rubeola, herpes, hepatitele B si C, streptococul de grup B, etc.), analize ginecologice (Papanicolau, culturi de col pentru depistarea infectiilor cu Chlamydia, Mycoplasma, Ureaplasma) si in analize hematologice (hormonii tiroidieni si teste pentru depistarea unor boli hematologice p recum hemofilia).

La toate acestea se adauga si dublul sau triplul test, o analiza de screening (dar care nu are scop diagnostic) care evalueaza riscul de malformatii fetale. Doar o parte din aceste investigatii sunt decontate de Casa Nationala de Sanatate, lucru ce explica de ce nu toate gravidele le efectueaza.

„Noi ne informam pacientele despre analizele pe care ar trebui sa le faca in timpu l sarcinii, dar, in cele din urma, alegerea este a lor. Desi analizele sunt multe la numar, iar unele pot parea inutile, ar trebui sa le efectueze pentru a se asigura, in masura in care medicina de astazi ne permite, ca bebelusul lor va fi sanatos”, recomanda medicul Alexandra Crisan.

Nici in privinta testelor de sange care ar trebui efectuate inainte de a concepe un copil nu stam mai bine, dupa cum reiese dintr-un sondaj realizat in trecut de Gallup Romania. Doar 38-43% din femeile insarcinate si din mamele intervievate au facut analize in perioada de preconceptie, potrivit sondajului. Acesta a fost realizat in mediul urban, pe femei cu varste cuprinse intre 20 si 40 de ani.

Sursa: Adevarul


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s