Destiny Park – cel mai mare centru de edutainment din Europa de Est – s-a deschis în București

Primul parc de edutainment din România și cel mai mare din Europa de Est și-a deschis porțile în Băneasa. Urania Cremene este expertul în parenting care a conceput experiențele pentru copii.

Destiny Park se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani și reprezintă un univers în miniatură, în care cei mici pot fi adulți pentru câteva ore sau o zi, având meserii de oameni mari și fiind plătiți cu magic-bani pentru ele. Totul sub conceptul de edutainment, adică de învățare prin joacă.

Urania Cremene, cel mai îndrăgit expert în parenting din România și autoarea All about parenting, a conceput fiecare experiență pe care copiii o vor avea în parc, pentru a îmbina distracția cu învățarea.

“La Destiny Park copiii au ocazia să descopere lumea așa cum poate nu au mai făcut-o, cu multă distracție și curiozitate, ghidați de oameni minunați, pregătiți să le răspundă cu căldură și empatie de la cele mai ghidușe întrebări, până la cele mai serioase dileme cu privire la lume. De ce să îți aduci copilul la Destiny Park? Pentru că aici copiii se simt în siguranță cu oameni instruiți cu tehnici din Metodologia All About Parenting, se simt văzuți, valorizați și respectați. Ei au ocazia să își hrănească nevoia de competență prin întrebări la care li se va răspunde cu calm și căldură și își pot hrăni nevoia de Autonomie, de Control, pentru că au spațiu să exploreze, să ia decizii și să facă asta singuri, fără mama și tata.” – spune Urania Cremene.

Urania Cremene la lansarea Destiny Park

Cum funcționează Destiny Park

Micii vizitatori au la dispoziție 43 de experiențe de role play din multiple domenii printre care medicină, industrie alimentară, mass-media, industrie energetică, auto, sport, IT și multe altele. Totul este gândit pentru ca cei mici să învețe, prin joacă, ce înseamnă să fii mare, să ai responsabilități și nu în ultimul rând, să-ți administrezi veniturile. Fiecare experiență este organizată într-un cadru specific și este gândită în așa fel încât copiii să înțeleagă ce înseamnă să “muncești” și să primești “salariu”, dar și să te distrezi.

În cele 3 ore și jumătate cât durează o vizită standard, copiii pot intra în ce experiență își doresc, iar în fiecare dintre experiențe vor lucra între 15-20 de minute cu Ofițerii de Experiență și animatorii Destiny Park.

Părinții au posibilitatea de a se plimba pe străzile orașului Destiny, îi pot vedea pe copii în toate zonele de experiență, dar nu pot intra cu ei atunci când aceștia realizează o activitate.

Accesul în parc se realizează doar alături de o persoană adultă, iar părinții cu copii peste 8 ani îi pot lăsa în parc sub supravegherea animatorilor.

Ce este Economia Destiny Park

MagicBani sunt singurii bani pe care copiii îi pot folosi în Destiny Park. Ei sunt în bancnote de 1, 5, 10 și 20 MagicBani. CiocoBan-ul este o Super monedă de schimb. Copiii primesc un CEC de 50 de MagicBani pentru o intrare standard. Pentru o intrare de 1 zi primesc 100 de MagicBani. Primul lucru pe care trebuie să îl facă este să transforme CEC ul în cash. Copiii pot deschide un cont la Agenția Destiny Park powered by BT și pot depozita banii nefolosiți în parc.

Cum cheltuie sau câștigă MagicBani copiii

Există experiențe în care copiii câștigă bani și experiențe unde îi cheltuie. Copiii vor putea să cumpere suveniruri din magazinul Cărturești sau pot dona bani pentru alți copii și cauze pe care Fundația Destiny Park le va comunica.

Partenerii Destiny Park până în acest moment sunt Lidl România, Regina Maria, Digi24, Banca Transilvania, Rodbun, Tinmar Energy, Euroins, Optiblu, Kiss FM, Vladila, Bioderma, Napolact, LEGO, Cadino, HRT RacingTeam, SiXT, Cognizant Softvision, Cărturești, Grunwelt, HaHA Production, Dorna, Haribo, Philips Sonicare, Elgydium, Dyson și KMW Systems.

Destiny Park este cel mai mare parc de edutainment din Sud-Estul Europei și primul de acest fel din România. Este dedicat copiilor între 4 și 14 ani și este locul în care copiii învață prin joc. Parcul este situat în zona Băneasa pe o suprafață de peste 5000 mp și are 177 de locuri de parcare.

Mai multe detalii se găsesc pe destinypark.ro.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s