Deficitul de vitamine, cauza multiplelor boli la copii

Răcelile repetate, lipsa poftei de mâncare, durerile în gât, starea de moleșeală a copilului, slăbiciunea corpului pun pe jar inimile părinților și-i trimit cu gândul la tot ce e mai rău. Cu cât acestea persistă, cu atât îngrijorarea părinților crește.

Când trebuie să luăm măsuri, când ar fi indicat să mergem la medic, să facem analize, să schimbăm ceva în ritualurile noastre și ale copiilor noștri, și când să lăsăm temerile deoparte? O întrebare de care nu suntem străini, mai ales cei care au copii capricioși și care au înțeles cât de important este să găsești echilibru și starea constantă de bine în viața copiilor.

Medicul pediatru Mihaela Niță vine în întâmpinarea părinților și le deslușește nelămuririle, în încercarea lor de a crește copii sănătoși și fericiți.

Imunitatea. Un cuvânt cheie, care a ajuns să înglobeze multe dintre problemele cu care se confruntă copiii, tocmai de aceea, una dintre principalele preocupări ale părinților, ale medicilor, se îndreaptă către stimularea și întărirea ei. Nu întâmplător, dacă stăm să ne gândim la ritmul alert în care trăim, la calitatea alimentelor pe care le punem pe masă, la poluare, la lipsa odihnei și a stresului ce pare de neoprit.

Așadar, cum întărim imunitatea copiilor?

Care sunt markerii care ne dau de înțeles că-i musai să acționăm cu un plan bine pus la punct? Ei bine, în perioada de tranzit, de la temperaturi reci la cele calde, organismul nu rămâne impasibil. Își cere drepturile, iar dacă nu a fost fortificat, cade repede pradă răcelilor, iar acest lucru se întâmplă mai ales în cazul celor mici, care nu au imunitatea pe deplin dezvoltată. Așa apar secrețiile nazale, guturaiul, răcelile banale care, netratate, pot da mari bătăi de cap.

Soluția? Aducem schimbări în stilul de viață al nostru și al copiilor noștri, investim în prevenție, devenim mai atenți și mai precauți:

  • Alegem ca alimentația să fie diversificată, cu surse din toate categoriile alimentare și cu un aport bun de vitamine luate din produse, mai ales de sezon, în funcție de vârsta copilului. Cruditățile nu trebuie să lipsească, fiind pline de vitamine care întăresc imunitatea.
  • Nu uităm niciodată de mișcare, de efort fizic. Sportul eliberează tensiuni, întărește organismul, crește rezistența la efort, pune sângele în mișcare.
  • Igiena trebuie să fie riguroasă: nu uităm să ne spălăm pe mâini și pa față cât mai des, evităm contactul cu bolnavii, spală bine fructele și legumele consumate.

Deficit de vitamine la copii?

Și cu toate aceste reguli, atent respectate, se întâmplă adesea ca prichindeii noștri să nu fie bine.

”Lipsa de vitamine poate da orice organism peste cap, mai ales pe cel al copiilor. De deficitul de vitamina D3, vitamina soarelui, cum mai este ea numită, sunt legate numeroase probleme. Țin minte și acum, cazul unui copil, care ajunsese să aibă dureri mari de picioare, șchiopăta. Ajunsese să facă numeroase teste, fără sorți de izbândă. Într-un final, soluția vindecării a fost extrem de simplă și la îndemână, dar nu mulți se apleacă asupra acestui deficit de vitamine din organism, atât de păgubos pentru sănătatea și buna dezvoltare a copilului: lipsa vitaminei D3”, povestește medicul pediatru Mihaela Niță.

Așadar, administrarea vitaminei D trebuie făcută zilnic, cu rigurozitate, ca-ntr-un ritual bine pus la punct. Deși nu întotdeauna semnele unui astfel de deficit sunt clare, medicul specialist avertizează: ”trebuie să observăm tegumentele copilului, să ținem cont de imunitatea mamei în cazul bebelușilor alăptați, căci experiența imunologică a mamei este împrumutată copilașului alăptat, creându-și astfel, propriul sistem imunitar. La un sugar observăm dimensiunea fontanelei. Aspectul oaselor ne vorbește și el despre prezența sau nu a vitaminei D în cantitate suficientă, la fel și manifestările ce țin de schelet, de oase, toracele apare înfundat, așa numitul stern înfundat”.

Carențele de vitamine pot apărea și din pricina alimentelor ultraprocesate, care ajung din ce în ce mai des în farfuria copiilor. În afară de numeroase calorii în plus, ele nu aduc nimic bun. Dimpotrivă. Ne putem da seama după aspectul pielii, al unghiilor, ce devin firave, se rup ușor, după aspectul tegumentelor. Nu puține sunt studiile care arată că deficitul de fier, anemia feriprivă, apare la 1 din 2 copii, iar cel mai adesea, în spatele acestei probleme stau alegerile alimentare nepotrivite.

”Problemele apar, de obicei, la intrarea în colectivitate, când controlul părinților asupra copiilor nu mai este atât de mare. Cei mici văd diferite produse, încep să guste din ce în ce mai multe dulciuri, alimente nu tocmai sănătoase. De aceea este bine să le explicăm că pot gusta din ele, dar este interzis să își facă un obicei”, precizează medicul.

Cum alegem suplimentele potrivite? Cum știm care sunt cele mai bune pentru copilul nostru? 

Sunt două întrebări mereu pe buzele părinților. Grija aceasta trebuie însă, împărțită cu medicul pediatru, care este în măsură să ajute și să precizeze calitățile unui bun supliment și mai ales când este cazul să fie administrat.

”Copilul trebuie urmărit în permanență. Părintele, alături de medic, trebuie să formeze o echipă. Dacă este slăbit, obosit, lipsit de vlagă, fără poftă de mâncare, iar acest lucru persistă mai bine de două săptămâni, trebuie luate neapărat măsuri. Toate acestea ar putea ascunde un deficit nutrițional. Intervenim cu suplimente de calitate. În cazul răcelilor, a virozelor, a durerilor de gât, a lipsa poftei de mâncare, alegem suplimente care să-i întărească organismul și să-i accelereze un pic dorința de a mânca. Atenție la ingredientele conținute: propolis, ghimbir, vitamina C, complex de vitamina B, toate dau un boost de sănătate și de vitalitate”, explică Mihaela Niță.

Fie că sunt sub formă de drajeuri, de bomboane, de acadele, multivitaminele, pentru a fi eficiente, musai, înainte de toate, să fie acceptate de copii. Tocmai de aceea, gama Akadika de la Fiterman poate fi soluția salvatoare. Aromele de portocală, de zmeură, gustul plăcut de miere si propolis sunt aliații noștri în lupta cu micii mofturoși.

Vitamina C cu propolis are efect antimicrobian. Mărturie stă comportamentul albinelor în cazul in care un șoarece atacă stupul, iar ele nu reușesc să-l scoată afară. Îl îmbracă în propolis, pentru a nu putrezi și astfel să nu îmbolnăvească stupul. Efectul antimicrobian al propolisului este cu adevărat miraculos.

Ghimbirul nu trebuie neglijat nici el, iar prezenta lui în suplimentele naturale este extrem de benefică. Pătrundeți în lumea Akadika, lumea bucuriei, și încercați variatele suplimente, special create pentru copii, in forma atractivă, plăcute la gust și extrem de benefice.

Suplimentele alimentare, o alimentație bogată, diversificată, cu multe legume și fructe colorate, odihnă și aer curat par a fi rețeta pentru cea mai bună stare de sănătate și de spirit atât pentru copii, cât și pentru noi. Mai ales că, pentru cei mici, puterea exemplului este magică, iar importanța pe care noi, adulții o dăm traiului sănătos și îngrijit va fi preluată treptat, treptat și de către copii.

Prevenția, grija, alegerile sănătoase și bine documentate vor crea o aură protectoare asupra copiilor noștri, purtându-i pentru mult timp în lumea jocului și a bunei dispoziții, într-o permanentă bucurie a copilăriei.

Urmărește discuția dintre Simona Dragomir și medicul Mihaela Niță și află recomandările pediatrului: 


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s