De-a dramaturgii

In loc sa-i povestesti copilului tau ce se intampla in basme, poti chiar sa ii arati. Inscrie-te la Concursul de Dramaturgie pentru Copii „100, 1.000, un milion de povesti”, organizat de Teatrul Ion Creanga.

 

Competitia le ofera participantilor ocazia de a-si face cunoscute creatiile originale pentru micii spectatori. Piesa castigatoare va fi publicata intr-un volum de teatru pentru copii. De asemenea, va fi montata intr-o stagiune viitoare la Teatrul Ion Creanga.

Asadar, ce trebuie sa faci? Trimite un exemplar al piesei scrise de tine pe adresa Teatrul Ion Creanga, Bulevardul Magheru, nr. 27, sector 1, Bucuresti, cod 010325, pana pe 15 iunie. Mentioneaza pe plic Pentru concursul de dramaturgie „100, 1.000, un milion de povesti”.

Atentie, insa! Nu iti semna exemplarul trimis. In schimb, scrie un motto pe pagina de titlu. Datele tale le pui intr-un plic ce va insoti manuscrisul. Acelasi motto il scrii si pe acest plic.

Alt element foarte important de retinut este ca piesa trebuie sa fie originala, sa nu fi fost deja publicata. Pe langa castigator, vor mai fi nominalizati doi premianti, ce vor aparea in volumul de piese.

In cadrul editiei din 28 septembrie – 5 octombrie a Festivalului International de Teatru pentru Copii, „100, 1.000, 1.000.000 de povesti”, se va lansa cartea cu piesele de teatru. Textele castigatoare vor fi reprezentate in spectacole-lectura, in premiera, de catre actorii Teatrului Ion Creanga, in scoli si licee din Bucuresti.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s