Într-un nou episod al podcastului „Conectați în siguranță”, Adriana Irimescu a stat de vorbă cu Urania Cremene despre unul dintre cele mai sensibile subiecte ale adolescenței: relațiile de cuplu și pericolele ascunse în spatele lor.
Ideea de la care pornește conversația este simplă, dar incomodă: viața nu este întotdeauna dreaptă, iar copiii trebuie pregătiți pentru asta. Nu vor fi mereu cei mai buni, cei mai frumoși sau cei mai apreciați. Iar această realitate are legătură directă cu felul în care vor intra și vor rămâne în relații.
Pentru că, spune Urania Cremene, relațiile toxice nu încep la 25 sau 30 de ani. Ele își au rădăcinile mult mai devreme – în copilărie, în felul în care copiii învață să se poziționeze față de ceilalți, să pună limite și să își apere valorile.
Prima relație din viața unui copil nu este cea de cuplu, ci relația cu părinții. Acolo se învață ce înseamnă iubirea, acceptarea, validarea sau, dimpotrivă, iubirea condiționată. Mesajele de tipul „m-ai dezamăgit” sau „dacă nu faci așa, uite ce se întâmplă” pot planta frica de abandon și nevoia de a fi pe plac cu orice preț.
Mulți părinți, din dorința de a-și proteja copiii, îi feresc de consecințe. Însă lipsa confruntării cu greutățile reale ale vieții îi poate face vulnerabili mai târziu. Fără experiența frustrării și a respingerii, adolescentul nu își dezvoltă anticorpi emoționali.
În adolescență, lucrurile se complică. Îndrăgostirea este intensă, „se lasă cu pierderea capului”, iar discernământul este adesea estompat. Tocmai de aceea, primele relații trebuie tratate cu seriozitate, nu minimalizate.
Un aspect esențial este înțelegerea tiparelor. „Nu vrem să ne facem rău, doar că creierul nostru caută mereu familiaritatea.” Dacă un copil a învățat că iubirea vine la pachet cu critică, retragere sau condiționare, va tinde să caute inconștient același tip de relație.
Relațiile creează tipare, iar acestea pot deveni greu de rupt la maturitate. De aceea, dialogul constant cu adolescentul este vital. Întrebările potrivite pot face diferența: Cum te simți în relația asta? Te simți sprijinit? Te simți ascultat?
Uneori, o oglindă pusă cu blândețe poate declanșa conștientizarea. Așa cum povestește gazda podcastului despre o prietenă care i-a spus: „Știi ceva, nu e treaba mea să mă bag, dar eu constat că de când ești cu băiatul ăsta tu ești mult mai tristă.” Nu a fost o critică, ci un semnal.
Un alt capitol delicat este controlul mascat în grijă. Mesaje repetate de tipul „unde ești?”, „cu cine ești?”, „de ce nu răspunzi?” pot fi interpretate greșit drept dovezi de iubire. Dar, subliniază Urania Cremene: „Controlul și gelozia nu au nicio legătură cu iubirea în cazul ăsta.”
Mai mult, în era digitală, controlul capătă forme noi. „Tipul acela de aplicații în care vezi oricând unde este copilul tău încep să fie folosite și de către parteneri de cuplu la 16, 17 ani pentru a controla.” Ceea ce ar trebui să ofere siguranță ajunge uneori să devină instrument de supraveghere.
Semnalele de alarmă sunt adesea subtile: critici aparent glumețe despre cum te îmbraci, presiunea de a oferi parolele conturilor, izolarea de prieteni, alternanța dintre idealizare și respingere. Acest tip de dinamică poate crea dependență emoțională.
Fetele sunt, statistic și cultural, mai vulnerabile la astfel de mecanisme. Nevoia de conectare, presiunea imaginii și educația orientată spre „a fi amabilă” le pot face mai dispuse să cedeze limite personale.
În plus, trăim încă într-o societate în care normele și așteptările apasă diferit asupra fetelor și băieților. A fi într-o relație la 16-17 ani devine aproape o validare socială.
Rolul părintelui este unul dificil. Intuiția îl face să vadă pericolele înainte ca adolescentul să le conștientizeze. Însă interdicțiile și reacțiile dure închid comunicarea. Ușa trebuie să rămână deschisă, chiar dacă impulsul este de a spune „pleacă imediat din relația asta”.
Întrebările sunt mai eficiente decât interdicțiile. Ce te încurajează această relație să devii? O versiune mai bună a ta sau una mai mică, mai tristă, mai nesigură?
O altă temă majoră abordată este pericolul din online. Fenomenul de sextortion – șantajul sexual bazat pe imagini intime – este în creștere. Adolescenții pot fi manipulați prin conturi false, promisiuni de casting sau validare socială.
Cazurile reale prezentate arată cât de ușor poate fi construită încrederea și cât de rapid se poate transforma în șantaj. Iar rușinea îi face pe mulți adolescenți să tacă.
Problema este amplificată de faptul că mulți copii au crescut cu expunere online încă din primii ani de viață. Conceptul de intimitate este difuz, iar consecințele pe termen lung sunt greu de anticipat la 14-15 ani.
De aceea, discuțiile despre ce înseamnă intimitatea, reputația digitală și responsabilitatea online trebuie purtate devreme și repetate constant. Fără morală excesivă, dar cu realism.
Un alt punct sensibil este evitarea dialogului despre propriile greșeli ale părinților. Adolescenții au nevoie să știe că și adulții au învățat din relații nepotrivite, că au greșit, că au suferit și că au crescut.
În esență, mesajul este unul clar: semințele relațiilor sănătoase sau toxice se plantează devreme. Iar părinții pot fi ghizi, nu gardieni.
Urmărește interviul cu Urania Cremene în noul episod al podcastului „Conectați în siguranță” și află mai multe despre mecanismele din spatele relațiilor adolescenților:
