Copiii scot cele mai enervante sunete?

Smiorcaiala copiilor este cel mai enervant sunet din lume, potrivit unui studiu care si-a propus sa gaseasca cea mai eficienta metoda de a-i distrage cuiva atentia, relateaza The Daily Mail.

Cercetatorii de la Universitatea din New York au descoperit ca smiorcaiala copiilor este sunetul cel mai eficient in a impiedica pe cineva sa rezolve o problema care necesita un demers cognitiv simplu.

Cei care au luat parte la cercetare au fost rugati sa rezolve cateva probleme simple de matematica in timp ce ascultau diverse materiale audio, precum sunetul unor bormasini sau al unghiilor care zgarie o tabla.

Rezultatele arata ca smiorcaitul este la fel de deranjant si pentru barbati, si pentru femei, si pentru cei care au copii, si pentru cei care nu au copii.

Pentru a se asigura ca nu cuvintele rostite de copii sunt cele care distrag atentia, cercetatorii au folosit si inregistrari in limbi straine.

Pe locul doi in topul celor mai stresante sunete s-au aflat plansetele sugarilor, in timp ce parintii care imita vorbirea stalcita a copiilor pentru a comunica mai usor cu acestia s-au clasat pe locul trei.

Chang este de parere ca instinctul parintesc ar putea explica de ce smiorcaitul si scancetele copiilor sunt sunetele care distrag cel mai usor atentia adultilor, indemnandu-i sa alerge sa-l protejeze pe cel mic si vulnerabil.

Sursa: gandul.info


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s