Ce stii despre sprancenele tale?

Le pensezi, le colorezi, le dai o forma, dar cat de multe stii despre sprancenele tale? Iata cateva curiozitati si sfaturi de ingrijire.

In primul rand, in ceea ce priveste sprancenele, simetria este esentiala, pentru un echilibru estetic al figurii. Chiar daca timpul tau este limitat, este mult mai bine daca lasi un profesionist sa se ocupe de sprancenele tale. Multe femei se penseaza prea mult, mai ales deasupra nasului, ceea ce poate duce la o imagine distorsionata: ochii vor parea prea mici si nasul prea mare.

Pe langa faptul ca incadreaza chipul, sprancenele mai au un rol foarte special: contribuie foarte mult in comunicarea nonverbala. Gandeste-te putin! Poti sa iti dai seama de starea unei persoane, dupa mimica – sprancenele arcuite denota uimire, incruntarea arata suparare si tot asa.

O alta functie importanta a sprancenelor este ca iti protejeaza ochii de umezeala, fie ca vorbim de ploaie, fie de transpiratie. Forma arcuita ajuta la devierea picaturilor pe marginea fetei, in loc sa le permita sa intre in ochi.

Atunci cand te pensezi, este bine sa ai in vedere intreaga fata, pentru a echilibra distanta dintre ochi, marimea nasului sau a fruntii. In acest scop, exista niste proportii ideale de care sa tii cont. Tine un creion in pozitie verticala si dreapta, sprijinit de partea laterala a nasului si observa punctul in care atinge spranceana. De acolo ar trebui sa inceapa spranceana.

Pentru a stabili punctul cel mai inalt al sprancenei, plaseaza creionul in diagonala, pana cand ajunge in dreptul irisului (privind drept inainte).

Iar pentru a ajunge la capatul ideal al sprancenei, plaseaza creionul tot in diagonala, pana cand atinge coltul exterior al ochiului.

Cum spuneam, sprancenele ofera si o anumita forma figurii. De exemplu, pentru o fata rotunda, sprancenele arcuite si ascendente ii vor conferi lungime. Sau, daca ai fruntea si ochii mici, opteaza pentru sprancenele subtiri.

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

sursa foto: freedigitalphotos.net


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s