Ce inseamna suptul degetului la copii

Ce inseamna suptul degetului la copii

Poate ti se pare un obicei enervant si, cu siguranta, poate afecta dantura, dar suptul degetului are si o aumita semnificatie pentru copii. La Parinti de Pici, mamica Georgiana ne ajuta sa deslusim misterul.

Daca te intrebi de ce baga bebelusii mana in gura, raspunsul este simplu: este ceva natural, este unul dintre modurile prin care exploreaza lumea. Iar cu suptul deja s-au obisnuit de la mama, deci este posibil sa ajunga si la suptul degetului.

Dar ce inseamna acest obicei? „Atunci cand isi suge degetul, copilul are o anumita nevoie”, explica Georgiana, mamica de pici. Iar motivele pot fi numeroase, de la foame si plictiseala, pana la dureri de gingii sau sentimentul ca il neglijezi. Oricare ar fi motivul, important este sa il observi, sa identifici ce nevoie are si sa il ajuti.

Totusi, suptul degetului nu se va opri peste noapte si va fi nevoie si de alte tertipuri, de care iti spunem acum, la Parinti de Pici.

Cum dezveti copilul de suptul degetului

In primul rand, este bine sa realizezi ca suptul degetului este un reflex pe care bebelusul il are in burtica, ceea ce inseamna ca va fi nevoie sa ai rabdare cu el.

Apoi, de cele mai multe ori, copiii vor renunta singuri la acest obicei, in jurul varstei de 3-5 ani.

Cu toate acestea, nu poti avea siguranta ca se va intampla asa. Iar suptul degetului poate afecta dantura si cerul gurii la bebelusi si poate cauza probleme de dictie si intarzieri in dezvoltarea vorbirii.

Evita pedepsele, presiunile sau ardeii iuti. Acestea nu sunt solutii, ba chiar s-ar putea sa il faca pe copil sa isi suga degetul si mai mult, pentru ca revenim la problema cu nevoile, mentionata mai sus.

Ceea ce poti face este sa ii indeplinesti nevoile si, cand vezi ca isi duce degetul la gurita, sa ii distragi atentia prin activitati si jocuri care presupun folosirea ambelor maini.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s