Ateliere, jocuri si povesti cu Teatrul Ion Creanga

Cand sala de spectacol se inchide, personajele gasesc o noua modalitate de a ajunge la copii: online.

In luna decembrie, Teatrul Ion Creanga se joaca online. Ateliere, jocuri si povesti cu talc asteapta sa fie descoperite pe pagina de  Facebook a Teatrului Ion Creanga, spatiul virtual unde prind viata surprizele puse la cale de eroii nazdravani, dar si de spiridusii care li se alatura in pragul sarbatorilor de iarna.

Ateliere de bricolaj cu idei nastrusnice, dar si ateliere de decoratiuni si ornamente pentru Craciun pot fi urmarite in seria „Unu, doi, construieste cu noi!”.

Activitatile sunt recomandate copiilor cu varsta peste 4 ani, iar saptamana aceasta au loc 3 noi ateliere realizate de spiridusii de la Teatrul Ion Creanga:

  • Secretul fulgilor de zapada, un atelier de decoratiuni din hartie – 14 decembrie.
  • O steluta pentru ajun & Conuri fermecate, doua atelier de decoratiuni din crengute, globuri si alte minuni – pe 16 decembrie, respectiv 18 decembrie.

Antrenarea inventivitatii celor mici este, de asemenea, importanta! Cea de-a doua serie online, Unu, doi, joaca-te cu noi!, aduce propuneri de jocuri si exercitii care activeaza imaginatia si garanteaza distractia.

Activitatile se pot realiza atat in grupuri mici (si foarte mici), cat si cu participarea intregii familii, pentru copiii care vor sa-si invite la joaca parintii, fratii si bunicii.

Iar copiii carora le este foarte dor de povesti pot incerca o auditie sau vizionare mai putin obisnuita. Seria Povesti cu talc, eroi si zmei aduce laolalta un povestitor talentat si un ilustrator inspirat, care transpun in cuvinte si desene o poveste clasica.

Primul basm ilustrat pregatit de Teatrul Ion Creanga este „Stan Bolovan”, dupa Ioan Slavici, in lectura lui Cosmin Selesi si cu ilustratii de Mihai Verbitchi.

Toate activitatile pot fi urmarite online, pe Facebook  Teatrul Ion Creanga, in sectiunea VIDEOS, si pe canalul de Youtube al Teatrului Ion Creanga, programul fiind actualizat constant, pe toata durata lunii decembrie.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s