AQUA Carpatica și PepsiCo anunță încheierea unui parteneriat strategic

Brandul românesc de apă minerală naturală îmbuteliată AQUA Carpatica, deținut de compania Carpathian Springs SA, și corporația americană PepsiCo anunță încheierea unui parteneriat strategic, demonstrând astfel viziunea comună de a construi împreună un brand internațional premium.

PepsiCo va deține astfel un procent de 20% din acțiunile Carpathian Springs s.a. (AQUA Carpatica) și drepturile de distribuție exclusive pe canale specifice din România, Polonia, alte țări internaționale, cu perspectiva de a fi extinse și în alte piețe, inclusiv în Statele Unite ale Americii.

Este o premieră națională faptul că un produs premium 100% românesc devine parte din portofoliul internațional al unei corporații multinaționale, eveniment ce are efecte benefice la toate nivelele, pentru economia țării, capitalul de imagine național, dezvoltarea locală, dar și pentru valorificarea resurselor naturale și umane implicate.

Fondată de antreprenorul Jean Valvis în 2010, AQUA Carpatica este recunoscută național și mondial prin 65 de premii de excelență ce atestă calitatea excepțională a produselor, apă minerală naturală plată și carbogazoasă îmbuteliată la sursă, din inima munților Carpați, ținutul neprihănit al apelor minerale românești.

“Cu un gust excelent și o poziționare premium, AQUA Carpatica completează perfect portofoliul de produse premium PepsiCo” declară Silviu Popovici, CEO PepsiCo Europa. „Avem încredere deplină că AQUA Carpatica, prin capitalul puternic de brand , va rezona în totalitate cu așteptările consumatorilor noștri atât pe plan local, cât și internațional”.

“AQUA Carpatica este un brand la fel de unic precum locul de origine al izvoarelor sale. Sunt încântat de oportunitatea de a deveni partener PepsiCo pentru a ne extinde prezența în Europa și pentru a aduce AQUA Carpatica și beneficiile sale pentru sănătate consumatorilor din piețele noi.”, declară Jean Valvis, fondator AQUA Carpatica. ”În mai puțin de o decadă, AQUA Carpatica s-a transformat într-un brand îndrăgit (love brand).

Prin parteneriatul puternic pe care l-am încheiat, materializarea viziunii noastre îndrăznețe de a poziționa România ca „Patria Apelor Minerale” la nivel internațional devine acum un obiectiv tangibil. Mulțumesc PepsiCo pentru încrederea acordată conducerii AQUA Carpatica de a duce împreună mai departe acest avantaj specific al țării.”

Domnul Jean Valvis mulțumește colectivului AQUA Carpatica pentru răbdare și reziliență pe tot parcursul proiectului și echipei casei de avocatură Radu Tărăcilă Pădurariu Retevoescu (RTPR) pentru profesionalismul și rigoarea de care au dat dovadă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s