În perioada 12-17 august are loc la București, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, cea de-a 31-a ediție a Forumului Național de Dezbateri ARDOR (Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică) 2025 Muntenia.
De mai bine de 30 de ani, Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică joacă un rol esențial în educația tinerilor din România, contribuind la dezvoltarea gândirii critice și promovând dialogul argumentat.
Evenimentul aduce împreună studenți, profesori și specialiști din diverse domenii, pentru a discuta teme relevante pentru societatea contemporană. Tema pentru finala acestui an este: AP preferă legislația elaborată la nivel național în domeniul Inteligenței Artificiale în detrimentul celei elaborate la nivelul Uniunii Europene.
„Cu acest Campionat Național încheiem un sezon plin pentru ARDOR, cu un Campionat European organizat la București, cu o emisiune de dezbateri la TVR și mai multe prezențe ale tinerilor debateri la emisiuni televizate sau la prezentări de tip TED, cu un Campionat prestigios sub egida Senatului României, cu o Echipă Națională care a avut un stagiu de pregătire cu realizări faine, culminând cu titlul de vicecampioni europeni și cu optimi la Mondiale, plus locurile 1, 2 și 7 la vorbitori individuali. Îi felicităm încă odată pe ei, pe antrenorii lor, pe toți trainerii care au ajutat si continuă să ajute tinerii practicanți de debate din întreaga țară și mulțumim frumos tuturor partenerilor care ne-au fost alături în acest an, dar și în anii trecuți. Este onorant să închei astfel acest prim an ca președinte și în mod deosebit le mulțumesc pentru încredere si colaborare tuturor membrilor din Adunarea Generală și Consiliul Director, cu precădere Directorului Executiv, Cosmin Tenie, un om care și-a dedicat deja mai bine de 10 ani pentru dezbateri”, a declarat Mădălin Guruianu, președintele Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică.
Mai multe detalii se găsesc pe ardor.org.ro.