Unul din zece copii nu poate face diferenta intre gusturi

Unul din zece copii nu poate face diferenta intre gusturi, lucru ce ar putea duce la schimbari in dieta si, in cele din urma, la obezitate, arata un studiu al Universitatii New South Wales din Sydney, Australia.

David Laing, coordonatorul cercetarii, si colegii sai au testat 432 de copii cu varste intre 8 si 12 ani. Fiecare a fost pus sa guste o bautura pe baza de apa, continand zahar, sare, acid citric sau clorhidrat de chinina (responsabile pentru gustul dulce, sarat, acru, respectiv amar).

Dupa ce au baut, copiilor le-au fost aratate trei fotografii, fiind pusi sa o aleaga pe cea care reprezenta gustul bauturii. Una dintre fotografii prezenta gustul corect, alta – un gust incorect, in timp ce a treia reprezenta un pahar cu apa (pentru cazurile in care copiii nu au simtit niciun gust).

Experimentul a fost repetat pentru cinci concentratii diferite ale fiecarui „ingredient”, astfel ca fiecare copil a gustat din 40 de bauturi.

Inainte de cercetare, s-a stabilit ca un participant are o „tulburare de gust” daca identifica gresit trei din cinci concentratii ale aceluiasi gust. In mod surprinzator, 41 dintre repondenti, adica 9,5% din total, au indeplinit acest criteriu. Mai mult, doua treimi dintre copii nu au fost in stare sa identifice gustul dulce.

Tulburarile de gust pot fi cauzate de diverse boli, printre care paralizia faciala, diabetul sau insuficienta renala. Totusi, un alt studiu, efectuat de sud-coreeni, a gasit o legatura puternica intre infectiile urechii si deficientele de gust.

Cercetarea facuta pe 42 de copii a aratat ca unul dintre nervii implicati in „descifrarea” gusturilor trece prin urechea interna, in drumul sau spre creier. Virusurile si bacteriile pot distruge nervul si deteriora senzatiile de gust, sustine Laing. De altfel, studiul australienilor arata si el ca participantii care aveau infectii ale urechii distingeau mai greu intre gusturi.

„Avand in vedere varsta copiilor, s-ar putea ca ei sa-si fi pierdut simtul gustului pentru totdeauna”, spune coordonatorul studiului.

Cercetarea australiana explica si cresterea incidentei obezitatii in randul copiilor, pentru ca participantii care identificau mai greu gusturile erau mai corpolenti decat ceilalti. Laing spune ca inabilitatea de a simti un anumit gust duce la schimbari „dramatice” in dieta. Spre exemplu, copiii care nu pot simti gustul dulce tind sa manance mult mai multe alimente sarate.

Sursa: Gandul.info


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s