Pe 20 noiembrie am sărbătorit Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, o zi care nu aparține doar calendarului și instituțiilor, ci mai ales conștiinței noastre. Este o ocazie potrivită pentru noi, adulții, să ne amintim că cei mici nu au doar nevoi, ci și drepturi, nu doar responsabilități școlare și familiale, ci și libertăți emoționale, relaționale și interioare. Copiii au nevoie de părinți, profesori și de toți adulții din jurul lor care să le cunoască, să le protejeze și să le respecte drepturile, nu doar cele scrise în documente oficiale, ci și pe cele care țin de inimă, de autenticitate și de suflet.
Pe 20 noiembrie am sărbătorit Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, un moment care ne amintește, nouă, adulților, cât de important este să privim dincolo de griji, programări, reguli și agende. Este o zi în care ne oprim puțin din ritmul obișnuit și ne întrebăm: cât de bine îi înțelegem pe copiii noștri? Le cunoaștem cu adevărat drepturile? Le respectăm dorințele, emoțiile, nevoile sufletești? Dincolo de legile scrise, copiii au nevoie de brațe sigure, de priviri blânde, de cuvinte care să-i valideze și de adulți care să-i vadă cu adevărat.
Sunt drepturi care nu se măsoară în legi, dar se resimt în priviri, în gesturi, în tonul vocii și în modul în care alegem să ne raportăm la cei mici. Un copil are dreptul să fie tratat cu respect, nu doar pentru ceea ce va deveni, ci pentru ceea ce este acum: o ființă completă, cu demnitate, cu gânduri proprii și cu un univers interior bogat. Respectul nu înseamnă doar politețe, ci recunoașterea faptului că vocea copilului contează, că opinia lui merită ascultată și că emoțiile sale sunt reale.
Copilul are dreptul să fie iubit, nu doar îngrijit. A-i oferi hrană, haine și educație este absolut esențial, dar insuficient. Iubirea este ceea ce îi hrănește sufletul, ceea ce îi conferă siguranță emoțională și încredere în sine. Un copil care este iubit necondiționat învață să se iubească, îndrăznește să exploreze lumea și are puterea de a deveni un adult echilibrat și empatic.
Un alt drept profund este dreptul la autenticitate. Copiii au nevoie să fie lăsați să fie ei înșiși, fără să fie obligați să se conformeze constant așteptărilor adulților. Ei ar trebui să fie liberi să își manifeste pasiunile, să își exprime emoțiile și să își descopere identitatea fără presiunea de a se „potrivi” cu un model prestabilit. Autenticitatea îi învață să se respecte și îi ajută să devină adulți integri.
Exprimarea opiniilor nu este doar un drept legal, ci un drept emoțional. Copilul trebuie să aibă libertatea de a-și spune părerea, de a pune întrebări, de a contesta, de a fi curios, fără teamă de ridiculizare sau pedeapsă. A-l asculta cu adevărat înseamnă a-i valida existența. Chiar dacă decizia finală aparține adultului, copilul merită să știe că vocea lui a fost auzită și luată în considerare.
Copilul are dreptul la greșeală, un drept ignorat într-o lume obsedată de perfecțiune. Greșeala este una dintre cele mai puternice forme de învățare, iar copilul care se teme să greșească nu va avea niciodată curajul să încerce. Să îi permitem să greșească înseamnă să îi oferim spațiu pentru creștere, pentru dezvoltare și pentru curaj.
Există și dreptul copilului de a fi protejat de emoțiile nerezolvate ale adulților. Copiii nu ar trebui să fie receptorii furiei, ai frustrărilor sau ai neputințelor celor mari. Ei au nevoie de stabilitate emoțională, de calm și de un mediu sănătos, în care să se simtă în siguranță, indiferent de context. Ei învață echilibrul emoțional nu din cuvinte, ci din exemplul celor care îi cresc.
Copiii au dreptul la conectare emoțională. Nu este suficient să fim prezenți fizic; copiii au nevoie de atenție reală, de priviri sincere, de timp împreună, de cuvinte calde și de ascultare activă. Prezența autentică a adultului în viața copilului este temelia legăturii emoționale și a încrederii.
Joaca este un drept, nu un moft. Este limbajul natural al copilului, instrumentul prin care învață despre sine, despre lume și despre ceilalți. Prin joacă, copilul își dezvoltă imaginația, creativitatea, abilitățile sociale și emoționale. A suprima joaca înseamnă a limita dezvoltarea și libertatea interioară a copilului.
Copiii au dreptul la vulnerabilitate. Ei trebuie să se poată simți liberi să plângă, să fie triști, supărați sau speriați, fără a fi rușinați sau respinși. Vulnerabilitatea nu este slăbiciune, ci o formă de sinceritate emoțională. A-i permite copilului să își exprime emoțiile îl ajută să le recunoască, să le înțeleagă și să le gestioneze sănătos.
Copilul are dreptul să fie învățat cum să iubească. Iubirea se învață prin exemplu: prin blândețe, prin răbdare, prin respect, prin capacitatea adultului de a-și cere iertare și de a ierta. Copilul iubește așa cum a fost iubit. Dacă este tratat cu empatie și bunătate, va ști la rândul său să le ofere.
Nu în ultimul rând, copilul are dreptul de a fi recunoscut ca o ființă cu valoare deplină, nu condiționată de comportament, rezultate sau calități. Valoarea copilului nu stă în cuminte, deștept, talentat sau ascultător. Valoarea lui stă în faptul că există, că simte, că visează, că are un suflet. A recunoaște acest drept înseamnă a-i proteja umanitatea.
Ziua Internațională a Drepturilor Copilului nu este doar o sărbătoare, ci un memento. Ne amintește că drepturile copilului nu se aplică o dată pe an, ci zi de zi, în fiecare gest, în fiecare cuvânt, în fiecare relație pe care o construim cu cei mici. Iar cel mai important drept al lor este, poate, acela de a trăi într-o lume în care adulții își amintesc, mereu, că și ei au fost cândva copii.
