Cum petreci timp de calitate părinte-copil atunci când ai un copil cu nevoi speciale

A fi părinte nu e niciodată simplu, însă când în ecuație apar nevoile speciale ale copilului, traseul devine abrupt, plin de întrebări și deseori însoțit de un sentiment de neputință.

În cadrul podcastului Conectați în siguranță, Adriana Irimescu a stat de vorbă cu Nicoleta Orlea, mamă a doi copii diagnosticați cu autism și ADHD și specialist în diversitate și incluziune la Autism Voice, și a aflat care sunt provocările sale zilnice de părinte și specialist.

Povestea Nicoletei începe în momentul în care fiul ei cel mare, Remus, a fost diagnosticat cu tulburare de spectru autist la vârsta de doi ani și trei luni. Primele semne – observate de o rudă cu mai multă experiență în creșterea copiilor – au inclus lipsa contactului vizual, lipsa interacțiunii cu alți copii, mersul pe vârfuri, jocuri repetitive și regres verbal. Diagnosticul a venit greu, după luni de investigații și refuzuri din partea medicilor care minimalizau simptomele. Astăzi, Nicoleta le recomandă părinților să meargă la un analist comportamental certificat (BCBA) sau la un psihiatru pediatric dacă observă semnale similare.

Diagnosticul de ADHD a apărut mai târziu, la cel de-al doilea copil, Edi, după vârsta de 6 ani. ADHD-ul este o tulburare complexă, care implică fie deficit de atenție, fie hiperactivitate, fie o combinație a celor două. În cazul lui Edi, combinația se manifestă prin agitație, impulsivitate și opoziționism, mai ales când este forțat să facă activități care nu îi plac sau când nu se simte conectat emoțional. Nicoleta atrage atenția că nu toți copiii energici au ADHD, iar diagnosticul trebuie pus doar de specialiști, nu pe baza comportamentelor ocazionale observate la școală.

Pentru Nicoleta, cheia adaptării a fost să nu privească nevoile copiilor ei ca pe un „neajuns”, ci ca pe o diversitate care necesită o atenție specială. Cu toții suntem diverși, consideră ea, iar asta nu înseamnă că cineva trebuie exclus. Astfel, a ales să construiască relații solide cu fiii ei prin activități care le respectă unicitatea. Week-end-urile în natură, călătoriile neconvenționale, dar și timpul individual petrecut cu fiecare copil în parte, sunt parte din strategia ei de conectare profundă.

Intervenția timpurie: diferența între stagnare și progres

Un mesaj esențial transmis de Nicoleta este legat de importanța intervenției precoce. Cu cât se începe mai devreme terapia, cu atât șansele de progres cresc. Remus are acum 11 ani de terapie în spate și este integrat într-o școală de masă, în clasa a cincea. Deși rămâne autist pe viață, evaluările actuale îl clasifică drept înalt funcțional. Terapia personalizată, făcută cu specialiști și susținută acasă, a avut un rol major în această evoluție.

Timpul de calitate: ce funcționează și ce nu

Pentru copiii cu nevoi speciale, timpul de calitate capătă valențe diferite. Remus preferă activități creative, discuții, filme sau jocuri video împreună cu mama. Edi, în schimb, are nevoie de mișcare, provocări cognitive și activități dinamice. Cheia este adaptarea permanentă la preferințele și stările emoționale ale copilului, nu la așteptările adultului. Nicoleta subliniază cât de important este să nu presupui ce își dorește copilul, ci să-l întrebi sincer.

Un alt element-cheie este structura și organizarea. În familia Orlea, sarcinile casnice și profesionale sunt distribuite în timpul săptămânii, pentru ca week-end-urile să fie dedicate exclusiv activităților în familie. Fie că este vorba despre o ieșire în natură sau o vizită la Peștera Ialomiței, activitățile sunt alese cu grijă, astfel încât să răspundă nevoilor fiecărui copil.

Strategii de conectare emoțională

Un „truc” pe care Nicoleta l-a învățat și aplică zilnic este oferirea de atenție și afecțiune în momente neașteptate. În cazul copiilor cu ADHD, aceste gesturi spontane ajută la reducerea crizelor de atenție și la construirea unui sentiment solid de siguranță emoțională. Îmbrățișări, cuvinte calde sau mici surprize – oferite atunci când copilul nu le cere – au un impact profund.

Ce înseamnă să fii părinte de copil neurodivers

Nicoleta nu idealizează această experiență. Vorbește deschis despre epuizarea emoțională, despre presiunea constantă de a fi prezent și atent, dar și despre cât de mult înveți despre tine în acest proces. „Este greu. Foarte greu. Dar n-am mers niciodată pe principiul «renunț». Am mers pe «ce nu te omoară, te întărește».”

Accesul la terapie în afara marilor orașe

Pentru părinții care nu locuiesc în orașe cu centre specializate, soluțiile sunt limitate, dar nu inexistente. Nicoleta recomandă căutarea unei asociații apropiate, mutarea (dacă este posibil) sau colaborarea la distanță cu un coordonator și aplicarea terapiei la domiciliu. Autism Voice oferă și resurse gratuite online: cursuri, ghiduri, webinarii – pentru părinții care doresc să învețe cum să sprijine copilul chiar și în lipsa unui specialist.

Despre relațiile sociale ale copiilor

Una dintre cele mai mari provocări este integrarea socială. Dacă Edi este extrem de sociabil și se împrietenește ușor, Remus abia acum învață cum să-și construiască relații. Nicoleta încurajează părinții să creeze contexte de socializare – petreceri, ieșiri, activități recurente – chiar dacă prietenia nu apare imediat.

Rolul școlii și conflictul părinți-cadre didactice

Discuția atinge și un punct sensibil: relația cu învățătorii și profesorii. Lipsa de formare în domeniul neurodiversității, clasele aglomerate și lipsa de sprijin pot duce la tensiuni. Nicoleta reamintește cât de important este ca și părintele, dar și cadrul didactic să își înțeleagă reciproc limitele, să comunice deschis și să lucreze împreună, nu în opoziție.

Limite, reguli și recompense emoționale

Copiii cu ADHD au nevoie de structură, reguli clare și recompense adaptate. Dar nu orice recompensă funcționează. Nicoleta a descoperit că cele mai eficiente sunt cele emoționale – validări verbale, gesturi de afecțiune, atenție autentică – nu recompense materiale care pot deveni surse de manipulare.

În interacțiunile cu alți părinți din asociație, Nicoleta nu oferă rețete. Pune întrebări care ajută adultul să-și schimbe perspectiva: „Tu cum ai reacționa dacă cineva ți-ar impune ce să faci, fără să te întrebe ce-ți dorești?” Îi încurajează să își observe copilul cu atenție și să caute activități potrivite personalității sale – nu conform șabloanelor sociale.

Povestea Nicoletei este o pledoarie pentru empatie, răbdare, conectare reală și acceptare. Este o invitație la a schimba perspectiva – de la „cum fac copilul să se potrivească lumii” la „cum creez o lume care i se potrivește copilului meu”.

Mesajul Nicoletei este clar: nu există o rețetă universală, dar există soluții – dacă părintele e dispus să caute, să învețe, să se adapteze. Uneori e nevoie de mutare într-un oraș cu servicii, alteori de sprijin de la ONG-uri sau de învățare din resurse gratuite online. Ceea ce face diferența este implicarea conștientă a adultului, conectarea emoțională și acceptarea copilului exact așa cum este.

Urmărește integral interviul realizat de Adriana Irimescu în cadrul podcastul Conecți în siguranță și află mai multe despre experiența Nicoletei Orlea – o poveste despre neurodiversitate, iubire necondiționată și puterea de a transforma greul în resursă:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s