Copilul agresiv

Pedepsele nu mai functioneaza, nu asculta atunci cand tipi la el, daca ii spui sa nu faca el face. Care sunt cauzele pentru care un copil demonstreaza comportamente agresive? Cum pot fi rezolvate aceste probleme?

Reactiile emotionale negative ale unui copil tin de mediul inconjurator, de familie. Psihologul Claudia Jimeno ne explica mai mult despre motivele pe care le au cei mici pentru a se exprima agresiv.

Claudia Jimeno Beltran este Fondatoarea Centrului AmaneSer si trainer specializat in comunicarea relationala prin Metoda ESPERE. Ea modereaza atat grupuri de comunicare interpersonala eficienta, cat si grupuri de dezvoltare personala.

A.T.: Stiu ca ai sustinut si un workshop pe aceasta tema si sunt curioasa cum s-au desfasurat lucrurile atunci. Ce ma fac cu un copil agresiv? Poate ca nu vorbim numai de copiii care sunt in totalitate agresivi, ci si de cei care, la un moment dat, devin agresivi cu cei din jurul lor.

C.J.: Sunt doua lucruri un pic diferite. Dar, in principiu, ambele se datoreaza unei lipse de comunicari in familie. Adica ei (n.a.: copiii) nu stiu sa gestioneze emotiile lor negative si le exprima; ca orice reactie pe care o are si un adult – cateodata se enerveaza si nu stim de ce, iar noua ni se pare ca nu are un motiv adevarat (pentru ca „motivele adevarate” sunt cele pentru care ne enervam noi, nu si ceilalti).

Cam acelasi lucru se intampla si la copii, doar ca, din ceea ce am vazut eu, copiii exprima emotiile neexprimate ale parintilor. Si, de cele mai multe ori, manifesta ceea ce adultii nu exprima in relatia de cuplu: frustrarile, nemultumirile, vinovatiile. Aceasta situatie nu este valabila intotdeauna, dar, in experienta mea, trece de 50%.

Sa zicem ca un cuplu este perfect, familia este cat de cat echilibrata, dar copilul este nervos, distruge lucruri, bate, loveste, tipa, musca etc. De multe ori, parintii incearca sa ii explice ca „nu este politicos” si „trebue sa faca altfel”.

Totusi, emotiile acelea sunt in interior. Atunci, asta inseamna ca noi punem o restrictie peste ceva ce noi nu putem sa controlam – nici macar ca adulti. Deci, cum ar putea un copil – fara sa i se fi explicat – sa gestioneze aceste lucruri? Nu poate.

Pe langa faptul ca are toate acele emotii, care fac ca un vulcan si incep sa iasa, trebuie sa se abtina, e constrans si nici nu e ascultat. Iar de acolo, reies o multime de comportamente prin care el va incerca, inconstient, sa scoata acele lucruri din interiorul lui care il deranjeaza.

Pentru ca, din punctul meu de vedere, copiii sunt mai firesti decat adultii.

A.T.: in ce sens?

C.J.: In natura, ceea ce este bun se pastreaza, iar ceea ce nu este bun se da afara. Asta este firesc. De aceea folosesc cuvantul „firesc”, in loc de „normal”. Normal este ceea ce se intalneste cel mai des, din punct de vedere statistic. Iar de multe ori, normalul este total nefiresc.

Asadar, copiii sunt firesti. Ei scot afara ceea ce este rau si nociv pentru ei si pastreaza ceea ce este bun. Pana cand noi, adultii, ii invatam ca trebuie sa faca altfel: sa pastreze ceea ce este rau si sa nu mai aiba loc pentru ceea ce este bun. Dupa care, ne asteptam sa aiba si incredere in ei, sa mai fie si fericiti. Nu merge. Este o problema de ascultare pentru ca parintii nu stiu sa ii asculte.

Adesea, nervii copiilor ating rani din trecut ale parintilor, care sunt nevindecate. Atunci, ei reactioneaza si deodata este vorba despre doi copii: doar ca unul are 3 ani sau 10, iar celalalt are 30 sau 40 de ani.

Deci nu uitati! De fiecare data cand va enervati, de fiecare data cand aveti o reactie negativa, va puneti in pozitia de copil, in niciun caz in cea de adult si de parinte. Ca sa fii parinte, trebuie sa dai dovada de maturitate, nu sa te enervezi sau sa te bosumfli.

Asadar, in timp, copiii pot avea un comportament agresiv, in dorinta de a se face ascultat. Pentru ca nimeni nu il asculta. Macar atunci, cineva il va observa. Prin ascultare se pot rezolva probleme de agresivitate.

Nu intrebi „de ce tipi?” sau „de ce lovesti?”, ci „ce simti tu cand tipi?” sau „ce ai simtit fix inainte de a rupe caietul?”. Vedeti diferenta? Trebuie sa aflam ce ii nemultumeste atat de tare incat sa reactioneze asa. si veti auzi: „mi-e frica sa nu ma certi”, „mi-e teama ca o sa rada prietenii mei de mine”.

Sau, mai ales daca sunt foarte mici, o sa auziti „am muscat-o pentru ca o iubesc foarte mult”. Deci musca de drag si nu isi pot controla forta. Intentia lor nu era de a face rau. Dar, de obicei, ei sunt pedepsiti si nu inteleg; pentru ei, o muscatura era o dovada de mare iubire. Si sunt pedepsiti pentru ca iubesc. Si nu se termina aici. Ei interiorizeaza acest lucru – ca, daca iubesc, vor fi pedepsiti.

A.T.: si atunci exista consecinte pentru momentul cand devin adulti.

C.J.: Mai tarziu, nu isi vor putea gasi o pereche, nu vor putea tine o relatie fara atentie. Pentru ca se asteapta tot timpul ca vor fi pedepsiti.

Este „o setare de baza”. „Setarile de baza” se fac pana la 4 ani. Iar noi educam copiii dupa 4 ani. Nu este bine.

A.T.: Nu vorbim despre educatia academica, ci de cea relationala.

C.J.: Vorbim despre ceea ce transmitem ca baza catre copil.

Reactiile agresive sunt doar de aparare. Si ne aparam doar daca ne este frica. Daca micutii nostri sunt agresivi, inseamna ca au o mare frica. La fel este si pentru adulti.

Frica este semnalul faptului ca viata noastra este in pericol. Si sunt trei reactii: de aparare (adica, agresezi tu, anihilezi adversarul si atunci iti pastrezi viata), de impietrire (intepenesti, nu te misti) si de fuga. Acestea sunt reactii de supravietuire.

Doar ca mintea noastra a fabricat tot felul de temeri: paianjenul, avionul, gandacul, abandonul, respingerea, batjocura etc. De fapt, nu moare nimeni, viata noastra nu este in pericol. De exemplu, daca ma despart de partener, viata mea nu este in pericol. Dar, eu percep despartirea ca si cand ar fi o primejdie pentru ca ma duce in trecutul meu indepartat. Senzatia de pericol nu este de acum, ci este din trecut. Asadar, trecutul trebuie vindecat.

Asa ajungem sa il facem pe copil sa plateasca, prin pedepse. Dar gresim tinta.

Asadar, putem sa il ajutam pe copil sa isi gaseasca frica si dorinta care se ascunde in spatele fricii lui. Asa il putem ajuta sa isi incadreze viata pe un drum mai pozitiv. Deja, daca il ascultam, scade tensiunea pentru ca se regaseste in siguranta. Asta este general.

Mai sunt cazuri, cum ziceai tu, cand, la un moment dat, incepe sa aiba o reactie negativa. Acest comportament agresiv, specific pe o anumita perioada, poate fi incadrat ca un comportament atipic. „Copilul nu face de obicei asa. Dar, am inceput sa observ ca, in X situatie, face asa”. Aici, intrebarea este: ce incearca micutul meu sa spuna si cui prin acest comportament?

A.T.: Aici nu se poate afla decat cu ajutorul specialistului.

C.J.: Asa este. in acest caz, simbolurile din Metoda ESPERE ne ajuta foarte mult sa gasim acele lucruri pentru a ajunge la sursa. Tocmai de aceea am zis ca sursa reactiilor agresive ale unui copil vine din relatia de cuplu a parintilor.

A.T.: Ai putea sa iei unul sau doua cazuri din ceea ce s-a petrecut la workshop sau de-a lungul timpului, in asa fel incat parintii sa inteleaga cum relationeaza lucrurile.

C.J.: De obicei, abordarea pe care o am eu este: copilul nu este problema, ci proasta comunicare din cadrul familiei. Eu lucrez cu parintii sa invete ei sa comunice altfel, sa asculte, sa inceapa sa isi vindece anumite lucruri din trecut, astfel incat sa fie mai prezenti in relatia cu cel mic.

Facand asta, 50% din comportamentele agresive ale copilului se vindeca. Uneori, se vindeca de tot pentru ca totul tine de ascultare. Alteori, cum vorbeam de comportamentele atipice, este necesar sa observam care este sensul reactiilor acestor copii.

Sa va dau un exemplu: un copil de sase ani care a inceput deodata sa manifeste comportamente agresive. Mama sa a venit sa lucreze cu mine. Astfel, am descoperit ca totul era legat de o frustrare pe care ea a avut-o cu cinci ani in urma. Sotul ei avusese o relatie extraconjugala. Ea a aflat si nu a spus nimic. A incercat sa imbunatateasca relatia. Ei au ramas impreuna, iar situatia, aparent, se rezolvase. Dar problema neincheiata este toata suferinta ei, pe care a reprimat-o. Iar copilul ei incepuse sa arunce cu lucruri, sa faca crize etc. Mama sa a constientizat motivul si a putut sa isi descarce emotiile intr-un mod sanatos si a fost sincera si cu sotul ei.

A.T.: Conteaza sa ii spuna sotului ei ca stie?

C.J.: Conteaza pentru ca asa se curata relatia. Sa luam cazul relatiilor extraconjugale: ea afla, dar partenerul nu stie ca ea a aflat. Exista o vinovatie oricum. Ea sufera pentru ca vrea sa spuna ca stie si are temeri ca va fi parasita, iar el sufera pentru ca nu stie daca sa ii spuna sau nu ce a facut. Chiar daca relatia extraconjugala s-a incheiat, ramane o „pietricica”. Atunci cand amandoi partenerii sunt sinceri in relatie, acea problema dispare. Depinde si de ceea ce vrem noi in interiorul nostru si in relatiile noastre.

Revenind la copilul din exemplu. Micutul i-a aratat mamei sale „cum se scot nervii si suferinta”. Cand mama sa a inceput sa isi constientizeze problema, crizele copilului au incetinit de la o zi la alta. Ceva de genul: „Ai invatat, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa te mai invat eu”. Repet: este un proces inconstient.

A.T.: As vrea sa ne mai povestesti un caz, daca este posibil.

C.J.: Sa vorbim despre gelozia intre frati. Atunci apar reactii de agresivitate de multe ori. De obicei, se manifesta la copilul cel mare, catre cel mic. Pentru ca, pana sa apara noul fratior sau noua surioara, primul copil avea toata atentia asupra lui. Avea mamica doar a lui si taticul doar al lui. Totul era perfect.

Si apare un copil nou. Cel mare vede ca toata mamica lui se duce spre cel mic. Atunci, care este reactia? Prima conexiune este: „de cand a aparut el, eu nu am mamica”. Solutia logica pentru el este ca cel mic sa dispara. Inconstient, apar tot felul de comportamente agresive fata de fratele mai mic. Este instinctiv.

A.T.: Pana la urma totul se reduce la supravietuirea speciei. Daca privim prin perspectiva pe care ai prezentat-o – copiii sunt firesti, e o chestiune de supravietuire.

C.J.: Asa este. Doar ca, de fiecare data cand copilul isi loveste fratele mai mic, apare „mama”. si nu ii convine pentru ca el isi vrea „mamica”. Asa ca, rationamentul sau este: „eu trebuie sa fiu cuminte pentru ca asa o sa imi recuperez mamica”. Dar nu se intampla. Ceea ce nu stie si nu i se explica este faptul ca el are o „mamica” atunci cand este singur la parinti, iar apoi are o „mama”.

Trebuie sa i se explice ca sunt diferite comportamente raportate la diferite varste.

A.T.: Cum te pot gasi parintii care vor sa urmeze cursul tau sau care vor consultanta in particular?

C.J.: Ma pot gasi la Centrul AmaneSer sau prin e-mail la amaneser@amaneser.ro. Sau isi pot face o programare prin telefon, la numarul 021.327.54.45.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s