Tati in dialog: Alex Hogea este un om, nu doar un numar in tragedia Colectiv

Tati in dialog: Alex Hogea este un om, nu doar un numar in tragedia Colectiv

In curand, se implinesc 2 ani de la tragedia Colectiv, incendiul care a curmat 64 de vieti. Printre victime s-a aflat si Alex Hogea, un student de 19 ani, din Sinaia, un frate iubitor, un copil naiv, un om. Despre el ne-a vorbit tatal sau, Narcis Hogea, intr-o editie speciala a emisiunii Tati in dialog. Pentru ca nu vrem sa uitam ce s-a intamplat si pentru ca fiecare om care a murit sau a fost ranit in acel incendiu are un trecut, are o copilarie, are o familie, te invitam sa asculti podcastul dedicat lui Alex Hogea.

A fost un copil normal, care avea dreptul la viata si care se bucura foarte mult de viata”, spune Narcis Hogea despre fiul sau.

Este dificil sa gasesti cuvintele potrivite pe care sa i le adresezi. Nici nu stii daca sa ii vorbesti despre Alex la trecut sau la prezent. Orice intrebare este o tatonare a terenului, cu teama de a nu sari calul. Dar Narcis este deschis sa vorbeasca despre baiatul lui si ii celebreaza viata in fiecare fraza. In acelasi timp, Alex Zamfir, gazda emisiunii, construieste armonios un fir rosu al copilariei lui Alex Hogea, aproape aducandu-l in studioul Itsy Bitsy, prin amintiri, muzica si povesti.

Alexandru nu a fost numarul 60 de pe acea lista. Alexandru a fost si este un copil minunat. Va fi totdeauna, cat timp vom trai noi, va fi aici, alaturi de noi.

Te invitam sa lasi deoparte, pentru o ora, nenorocirile care s-au intamplat in timpul si dupa tragedia Colectiv si sa descoperi cum a fost Alex inainte si, daca ai cunoscut vreo victima al acelui incendiu, sa iti amintesti de acea persoana.

Cine este Alexandru Hogea

Cred ca este datoria noastra sa nu lasam ca acesti oameni sa devina niste numere. Pentru ca nu sunt doar niste numere. Ei sunt, in primul rand, niste oameni, oameni care au avut o viata inainte de Colectiv. Si, datorita felului in care si-au trait viata, au impactat si continua sa impacteze vietile multor altor oameni”, spune Alex Zamfir, in deschiderea emisiunii.

Asadar, cine a fost Alex Hogea inainte de tragedia Colectiv? De la tatal sau, aflam ca era un copil vesel, sociabil, cu o imaginatie bogata, care facea nazbatii si care nu credea ca exista rau in lume. „In grupul de prieteni ai lui, era un lider al lor, dar fara sa aiba vreo functie sau sa isi aroge anumite drepturi. Pur si simplu, prin felul lui de a fi, prin dragostea lui pentru oameni, el isi apropia tot timpul oamenii de el. Din asta devenea un lider”, ne mai spune Narcis. Isi indragea sora extrem de mult si ea il iubeste in continuare.

Pentru a-i pastra amintirea vie, Narcis Hogea continua sa initieze si sa se implice in proiecte in numele lui Alex si pentru victimele de la Colectiv. Te invitam sa intri pe site-ul Asociatiei Colectiv GTG 3010, pentru a afla despre Marsul Chitarelor (27 octombrie, ora 19:00), despre concertul de la Arenele Romane (30 octombrie) si despre cum te poti implica in ajutorarea celor care au suferit dupa tragedia Colectiv.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s