A 18-a ediție Noaptea Muzeelor, pe 14 mai

Cea de a 18-a ediție a Nopții Muzeelor va avea loc sâmbătă, 14 mai, la nivel național și propune publicului expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, toate desfășurate în format fizic, după două ediții de pandemie.

Anul acesta, evenimentele din Noaptea Muzeelor vor fi oferite iubitorilor de cultură, mici și mari, de peste 170 de muzee și case memoriale, galerii și grădini de artă, institute și centre culturale, rezidențe, saloane și studiouri creative, spații ale memoriei, castele, palate, cetăți, mori, teatre, universități, cinematografe, biblioteci, primării sau case ale experimentelor din toată țara.

După cele două ediții online sau hibrid (fizic și online) din pandemie, evenimentele găzduite de muzee și organizații culturale vor fi deschise vizitatorilor în a doua sâmbătă a lunii mai, până noaptea târziu, în buna tradiție a Nopții Muzeelor europene, cu peste 120 activări speciale, în acest moment, puse la cale în aproximativ 80 de localități din 38 de județe în toată țară, fie ele mari centre culturale, orașe, comune sau chiar sate.

În București, circuitul Nopții Muzeelor include până acum recomandări pentru peste 50 de de muzee și entități culturale prietene, care s-au pregătit cu nenumărate intervenții artistice, proaspete și interactive.

La această ediție, Cluj-Napoca oferă în Noaptea Muzeelor 13 spații de întâlnire cu vizitatorii, iar în Iași publicul poate alege din 6 oferte culturale înregistrate pâna la transmiterea acestei știri.

Detalii complete și actualizate despre organizarea generală și programul evenimentelor din 14 mai vor fi disponibile pe site-ul Noaptea Muzeelor și pe canalele de social media ale evenimentului.

Inițiată în urmă cu 18 ani de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european, iar în România de către Rețeaua Națională de Muzeelor (RNMR).


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s