Exercitii pentru a scapa de durerile de spate

Durerile de spate au ajuns sa fie probleme tot mai des intalnite. Iata cateva exercitii care sa iti ajute postura.

Atat copiii (la scoala), cat si adultii (la serviciu) petrec o buna parte din zi asezati la birou, intr-o pozitie nu tocmai comoda. Lipsa de activitate fizica, spatele incovoiat in fata calculatorului (sau, in cazul elevilor – in fata pupitrului), pozitia incorecta la birou, toate acestea contribuie la durerile de spate.

De aceea, iti propun cateva exercitii care, facute zilnic, te vor ajuta sa treci peste aceste probleme:

  • Ridicarea genunchiului la piept

Intinde-te pe spate, tinand genunchii indoiti si picioarele pe podea. Ridica un genunchi la piept, mentinand celalalt picior pe podea. Incearca, pe cat posibil, sa nu iti ridici spatele. Tine genunchiul la piept timp de 15-30 de secunde, apoi coboara-l. Repeta miscarea cu celalalt picior. Continua exercitiul de 4 ori pentru fiecare picior.

  • Genuflexiuni la perete

Cu spatele drept lipit de perete, lasa-te incet in jos, pe genunchi, lasandu-ti greutatea pe partea inferioara a spatelui (in zona salelor). Stai in aceasta pozitie timp de 10 secunde, apoi ridica-te incet, tinand in continuare spatele lipit de perete. Repeta exercitiul de 10 ori.

  • Ridicarea pelvisului

Stai intins(a) pe spate, cu genunchii indoiti si picioarele pe podea. Incordeaza-ti muschii abdominali, insa relaxeaza-ti umerii – in momentul asta, ar trebui sa simti spatele lipit de podea. Ridica-ti soldurile, astfel incat sa formezi o linie dreapta de la genunchi pana la umeri. Incearca sa ramai in aceasta pozitie destul timp cat sa inspiri si sa expiri adanc de trei ori. Revino la pozitia initiala. Daca faci pentru prima oara acest exercitiu, iti sugerez sa incerci miscarea de cinci ori la inceput, iar apoi, treptat, sa repeti de mai multe ori.

  • Rotiri pe scaun

Asaza-te pe un scaun, tinand piciorul drept peste cel stang. Indoaie cotul stang si tine-l la nivelul umarului, rotindu-ti spatele spre dreapta. Stai in aceasta pozitie timp de 10 secunde, apoi intoarce-te la pozitia initiala. Schimba pozitia picioarelor si repeta miscarea in partea opusa. Este indicat sa faci acest exercitiu de trei pana la cinci ori pe fiecare parte, de doua ori pe zi. Partea buna este ca poti face aceasta miscare chiar la birou.

  • Pastreaza o pozitie corecta a spatelui

Pentru a scapa de durerile de spate, este nevoie sa pastrezi si o pozitie corecta a corpului, mai ales atunci cand stai asezat(a) la birou. Ce inseamna asta? In primul rand, pe cat posibil, tine spatele drept si cat mai aproape de spatar (fara insa a te tolani) – daca este nevoie, pune si o perna la spate. In timp ce tastezi, spatele si bratele tale ar trebui sa formeze un unghi de 90 de grade; acelasi lucru este valabil si pentru picioarele tale. De asemenea, monitorul ar trebui sa fie la nivelul ochilor, fara a fi obligat(a) sa te apleci; daca este nevoie, urca monitorul pe niste carti.

Tu ai avut pana acum astfel de probleme? Ce ai facut pentru a scapa de durerile de spate?

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s