Zaharul nu alunga durerile bebelusilor

Un nou studiu arata ca zaharul nu actioneaza ca un analgezic pentru bebelusi, asa cum se credea pana acum.

Astfel, potrivit unui studiu britanic citat de Mediafax, practica de a oferi bebelusilor zahar inainte de anumite teste medicale nu contribuie la eliminarea durerii resimtite de cei mici.

Un grup de cercetatori de la University College Hospital din Londra a aratat, in cadrul unui studiu, ca zaharul administrat micutilor nu face decat sa le modifice expresia faciala, dand in mod gresit impresia ca durerea este inlaturata.

La studiul specialistilor britanici au participat 59 de bebelusi care au fost intepati in calcai pentru a li se preleva cate o picatura de sange. Inainte de intepatura, 29 dintre ei au primit o solutie pe baza de zahar, iar 30 apa sterilizata.

Electroencefalogramele efectuate bebelusilor au permis masurarea reactiilor dureroase la nivelul circuitelor nervoase, insa nicio diferenta semnificativa statistic nu a fost inregistrata intre cele doua grupuri de bebelusi in ceea ce priveste calmarea durerii.

Autorii studiului au constatat insa ca expresia fetei micutilor care au consumat solutia dulce a ramas, cel mai adesea, nemodificata in timpul testelor, dand gresit impresia ca acestia nu sufera, comparativ cu celalalt grup de copii.

Subliniind nevoia unor studii mai ample, autorii cercetarii spun ca nu recomanda aceasta practica in cadrul examenelor medicale efectuate asupra bebelusilor, ci mai degraba geluri si creme calmante.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s