Sâmbătă, 12 septembrie, copiii și părinții sunt așteptați la o nouă ediție a evenimentului Școala de SuperEroi Itsy Bitsy, pentru o zi plină de joacă, energie, muzică, creativitate și activități care să-i inspire în noul an școală.
Evenimentul are loc în Parcul Lumea Copiilor din București (lângă Palatul Național al Copiilor), între orele 9:00 și 18:00, iar accesul este GRATUIT.
SuperEroii Itsy Bitsy îi vor întâmpina pe copii cu o mulțime de provocări și experiențe prin care aceștia își vor antrena curajul, creativitatea, prietenia, energia, bucuria și bunătatea. Pentru că puterile interioare se activează cel mai ușor prin joacă, copiii sunt invitați să descopere, să încerce, să se miște, să creeze și să se bucure împreună cu prietenii și familia.
De dimineață de la ora 9:00 și până la ora 18:00, copiii vor avea parte de jocuri și activități de toate felurile, iar părinții vor putea descoperi idei și oportunități pentru timpul liber și dezvoltarea celor mici în noul an școlar.
Pentru că începutul de an școlar vine și cu nevoia de informații utile pentru familie, la eveniment vor fi prezenți și specialiști și organizații care îi pot ajuta pe părinți cu recomandări despre sănătatea, siguranța, educația și dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Pe Scena Itsy Bitsy Show, bucuria va fi activată prin muzică, dans și momente artistice pregătite special pentru copii. Ca de fiecare dată, o mulțime de artiști mari și mici vor aduce pe scenă energie, voie bună și multă mișcare, într-un program care va bucura întreaga familie.
Și pentru ca mesajele și energia Școlii de SuperEroi să ajungă în toată țara, din mijlocul evenimentului se va transmite LIVE din Radiomobilul Itsy Bitsy.
Iată cum a fost la ediția din 2025 a evenimentului:
Cum ajungi la Școala de SuperEroi Itsy Bitsy:
Ca să ajungi repede, să nu-ți risipești energia în trafic și să evităm împreună blocarea zonei, îți recomandăm să folosești mijloacele de transport în comun.
Mijloace de transport care ajung în zona Parcului Lumea Copiilor:
- Metrou: Tineretului, Mihai Bravu, Constantin Brâncoveanu.
- Tramvai: 1, 10.
- Autobuz: 232, 312, 381.
- Troleibuz: 72, 73, 76.











