„Generația DEI” își caută campionii la Platinum Moldova

Minicircuitul „5 Orașe, o singură poveste” continuă la Iași cu PLATINUM MOLDOVA by DEI SPORTS CLUB®, o nouă experiență de joc competitivă în calendarul Ligii Sportive Tenis10.

Tenis10 este un sistem de competiții dedicat copiilor, implementat de MPG, în acord cu recomandările Federației Internaționale de Tenis (ITF). Programul adaptează terenurile, echipamentele și regulile în funcție de vârsta și nivelul de dezvoltare al copiilor, facilitând tranziția către tenisul de performanță într-un mod distractiv, dar totodată competitiv.

Proiectul marca DEI SPORTS CLUB® are scopul de a promova tenisul juvenil în România printr-o serie de turnee care se desfășoară în cinci orașe, fiecare contribuind la o poveste comună despre pasiune, fair-play și dezvoltare personală. Sezonul 2+ va include în acest an 5 orașe, parte incluse și în sezonul 1, parte orașe noi, din dorința de a îmbina experiența competițională cu turismul și promovarea specificului zonal și local.

Evenimentul competițional va avea loc sâmbătă, 12.07.2025, într-un cadru prietenos, dar competitiv, pe terenurile Bazei Sportive Coreco Iași, unde fair-play-ul și dezvoltarea personală sunt la fel de importante ca trofeele.

Căutăm Campioni: Cum Fiecare Etapă Devine o Filă din Povestea Sportivă DEI
PLATINUM MOLDOVA By DEI SPORTS CLUB® este un eveniment competițional de tenis dedicat copiilor și tinerelor talente, organizat de DEI Sports CLUB® în cadrul Ligii Sportive Tenis10. Dedicat copiilor cu vârste între 8 și 14 ani, turneul revine în această vară cu un nou sezon plin de energie, pasiune și competiție, propunându-și să fie un loc unde pasiunea pentru tenis prinde viață, iar visurile devin realitate.
Sportivii înscriși pe tablou vor concura la cele 4 nivele de joc (🔴 8 ani și sub, 🟠 9 ani și sub, 🟢 F, B 10 ani și sub, 🟡 Galben – 10-14 ani și sub), împărțiți pe categorii separate: Fete și Băieți.

Ediția 2025 se remarcă prin numărul mare de participanți înscriși pe tablou, dar și prin nivelul internațional la care se vor desfășura meciurile. Peste 36 de participanți provenind din cluburi sportive din România și Republica Moldova și-au asigurat locul pe tabloul de joc (România: București, Brașov, Brăila, Ilfov, Iași, Neamț, Argeș, Prahova, Suceava, Tulcea; R. Moldova: Chișinău).

Evenimentul este mai mult decât un simplu turneu de tenis. Este un proiect de suflet, născut din dorința de a oferi copiilor din România șansa de a descoperi tenisul ca pe un drum de formare personală și caracter. Pentru noi, la DEI Sports CLUB®, sportul înseamnă educație, înseamnă comunitate, înseamnă viitor.
Această competiție reunește în fiecare oraș nu doar tineri jucători, ci și familii, antrenori, profesori și susținători care împărtășesc aceleași valori: respect, fair-play și determinare. Fiecare etapă este o filă dintr-o poveste comună, pe care o scriem împreună, an de an.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s