Targul de Craciun 2019 s-a incheiat. Bun venit, 2020!

Sub sclipiri de luminite au petrecut clujenii in Piata Unirii, cu intregul familion. Targul de Craciun 2019 s-a desfasurat sub indemul “Familionul, familionul, hai la joc!” si aproape un milion de oameni au trecut in vizita in cele 5 saptamani.

Târgul de Crăciun Cluj-Napoca 2019 | foto: Radu Pădurean

Jocurile si distractia au convins copiii si parintii sa vina la cel mai frumos targ de Craciun din Romania, sa se incarce cu veselie si indrazneala si sa se lase cuceriti de magia sarbatorilor. Asa ca unii dintre ei s-au distrat in carusel sau pe patinoar, au alergat costumati in spiridusi, s-au infruntat la diverse jocuri, au dezlegat mistere, au castigat premii si s-au intalnit cu insusi Mos Craciun.

Zeci de copii si-au testat priceperea la atelierele din Casuta Mosului, altii au stat la Gura Sobei si au ascultat povesti, au cantat si au dansat la sezatoarea fermecata, sau si-au facut fotografii cu personajele preferate din povesti. Chiar daca zapada nu a fost prezenta prea mult, igluul ursilor, patinoarul, omul de zapada, bradul urias, dar si casutele cu bunatati si mirosul de scortisoara au creat atmosfera de iarna mult asteptata.

Târgul de Crăciun Cluj-Napoca 2019 | foto: Radu Pădurean
Târgul de Crăciun Cluj-Napoca 2019 | foto: Radu Pădurean

Clujenii au cantat alaturi de Horia Brenciu, Subcarpati, Directia 5, Ducu Bertzi si Narcisa Suciu, si au aplaudat tineri talentati care au urcat cu indrazneala pe scena targului. Apoi au petrecut impreuna in noaptea dintre ani, cu dans si voie buna.

Targul de Craciun din Cluj-Napoca s-a situat anul acesta pe a opta pozitie intre cele mai frumoase piete de Craciun din Europa, in urma votului publicului pe site-ul European Best Destinations, urcand cu 2 locuri fata de anul trecut.

“Abia asteptam sa ne revedem la Targul de Craciun Cluj-Napoca, intr-o editie care promitem sa fie cel putin la fel de frumoasa, dar pana atunci bucurati-va de Piata Unirii si de oras, cu ce are el mai frumos.” Mihai Oprean, director targul de Craciun Cluj-Napoca.

Targul de Craciun 2019 a fost organizat de Bigtime Production si Club Arena.
Evenimentul a fost organizat in colaborare cu Primaria Municipiului Cluj-Napoca si Visit Cluj.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s