
Cea de a 18-a ediție a Nopții Muzeelor va avea loc sâmbătă, 14 mai, la nivel național și propune publicului expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, toate desfășurate în format fizic, după două ediții de pandemie. Anul acesta, evenimentele din Noaptea Muzeelor vor fi oferite iubitorilor de cultură, mici și … Continuă lectura „A 18-a ediție Noaptea Muzeelor, pe 14 mai”

Incepand din 2010, mamicile sunt sarbatorite, si in Romania, nu doar pe 8 Martie (cum suntem obisnuiti de mult timp), ci si in prima duminica din luna mai. Ti-am pregatit pentru anul acesta, de Ziua Mamei, 10 idei de cadouri de care orice mamica s-ar bucura sa le primeasca. De la felicitari la mici amintiri … Continuă lectura „Ziua Mamei: 10 idei de cadouri”

Daca te-ai decis ca vrei si un al doilea copil, este important sa il pregatesti pe primul de schimbarea ce va veni. In functie de varsta sa, exista diverse moduri prin care ii poti comunica vestea. Despre ele vorbim acum, la Meditatii pentru parinti. „Sa nu avem asteptari ca totul va fi lapte si miere”, … Continuă lectura „Cum ii spui copilului ca urmeaza sa aiba un fratior”

Ce face un personaj animat atunci cand se naste jumatate iepure si jumatate gaina, iar tatal sau, un rege faimos, este in pericol? Ei bine, ajunge sa traiasca cea mai mare aventura posibila, alaturi de doi prieteni de nadejde: Abe, o testoasa mereu sarcastica si Meg, o nesabuita maestra in artele martiale. Cei trei incearca … Continuă lectura „Iepurele-Gaina si Hamsterul Intunericului”

21 655 de români au nominalizat destinațiile preferate în competiția vacanțelor în România din cadrul proiectului Destinația Anului, cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, care a ajuns anul acesta la a doua ediție. Categoria City Break a fost intens disputată, mai ales în regiunea Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. Brașov a avut cel … Continuă lectura „Brașov, Iași și Târgoviște, destinațiile City Break preferate de români”

Asociația KinetoBebe derulează alături de Carrefour România proiectul „Obiceiurile alimentare și starea de sănătate a copiilor”, un amplu demers prin care cei doi parteneri își propun îmbunătățirea obiceiurilor alimentare ale copiilor, în vederea reducerii supraponderabilității și a obezității printre cei mici. Proiectul debutează cu Sondajul despre obiceiurile alimentare și starea de sănătate a copiilor, prin … Continuă lectura „Părinții, invitați să participe la un sondaj privind obiceiurile alimentare ale copiilor”

Începând din 2020, copiii își pot descoperi și dezvolta pasiunile participând la activitățile organizate de Happy Free Kids, un concept creat cu pasiune, din dragoste pentru copii. Happy Free Kids a început cu activități de teatru online pentru copii și mai apoi cu o tabără de teatru și echitație – EqTeatru. În 2021, echipa Happy Free Kids … Continuă lectura „Happy Free Kids îi așteaptă pe copii în 16 tabere tematice”

Activitatile care implica hartie, foarfeca si lipici sunt unele dintre cele mai accesibile si mai placute moduri in care iti poti petrece timpul alaturi de copilul tau, antrenandu-va creativitatea si realizand mici opere de arta. Lalelele 3D pe care te invatam astazi sa le realizezi sunt nu doar adorabile, dar si usor de realizat de catre … Continuă lectura „Flori din hartie colorata: cum faci lalele 3D”

Iti propunem sa intampini Pastele antrenandu-ti creativitatea si realizand decoratiuni simpatice si originale impreuna cu copilul tau. Supereroii Itsy Bitsy sunt fani ai reciclarii creative si au pentru tine cateva idei de decoratiuni de Paste usor de realizat de catre cei mici: Iepuras-marioneta din hartie Ghirlande din iepurasi Ou surpriza din hartie Felicitari de Paste cu stampile … Continuă lectura „Intampina Pastele cu decoratiuni originale!”

Lansată în anul 2018, campania Dăruiește o lume de basm și-a propus să facă biblioteci pentru copii acolo unde este nevoie, în medii defavorizate. Cu donații din partea copiilor, părinților, editurilor și companiilor generoase au fost realizate deja 25 de biblioteci în școli, grădinițe, spitale, centre sociale. Inițiatoarea proiectului, Monica Popescu, împreună cu Alina Greavu … Continuă lectura „25 de biblioteci sociale au fost create doar cu ajutorul donațiilor, în campania Dăruiește o lume de basm”

Nu-i lasă să se odihnească, le irită gâtul, îi chinuie îngrozitor, mai ales pe cei mici, care devin agitați și speriați. Tusea aceasta poate fi tare afurisită. Știați însă, că ea reprezintă o parte importantă a sistemului de apărare al organismului, ajutând la eliminarea microbilor și a factorilor iritanți, dăunători organismului? Cu tusea nu-i de … Continuă lectura „Cât de îngrijorătoare este tusea uscată la copii și cum acționăm împotriva ei?”

Știați că Academia Americană de Pediatrie recomandă copiilor cel puțin 60 de minute de mișcare pe zi? Dincolo de o hrană sănătoasă, de un mediu calm și sigur, de liniște și de o ambianță plăcută și securizantă în familie, copilul are nevoie să fie activ. Corpurile lor sunt construite în așa fel încât să fie … Continuă lectura „Soluții pentru a avea copii activi și energici”

Plasata intr-o lume fantastica si luxurianta, animatia Iepurele-Gaina si Hamsterul Intunericului urmareste aventurile tanarului Iepurele-Gaina, nascut jumatate gaina, jumatate iepure. Adoptat de regele Peter, un aventurier faimos si dornic sa fie acceptat si iubit asa cum este, Iepurele-Gaina vrea sa aiba parte de propria mare aventura chiar si asa, stangaci, cum este. Dupa ce marele raufacator … Continuă lectura „Nou in cinematografe: Iepurele-Gaina si Hamsterul Intunericului”

Sărbătoarea Paștelui nu este ca oricare. Nu trece neobservată, nu se ascunde, nu stă stingheră în colțuri de lume uitate. Dimpotrivă. Sărbătoarea Paștelui e mândră și frumoasă. E caldă și victorioasă. Căci naște din tristețea răstignirii, salvarea întregii omeniri. Pentru mine, Paștele are culoarea verde crud, miros de pască și de vin roșu, dulce, picurat … Continuă lectura „În jurul mesei de sărbătoare, lumea devine mai bună!”

An de an, primavara ne imbie sa petrecem tot mai mult timp afara, la joaca, observand schimbarile naturii, copacii si iarba inverzind, florile, pasarile si gazele tot mai curioase. Inspirati de frumusetea si energia primaverii, iti propunem sa incerci, impreuna cu copilul tau, cateva activitati de antrenat creativitatea: Semne de carte primavaratice Semnele de carte … Continuă lectura „5 idei de flori originale de realizat cu copilul tau”

Nimeni nu a eșuat vreodată atât de greu în încercarea de a fi bun, ca BĂIEȚII RĂI. În noua comedie de acțiune de la DreamWorks Animation, bazată pe seria de cărți best seller New York Times, o echipă criminală de haiduci cu patru lăbuțe este pe cale să încerce cea mai provocatoare escrocherie de până … Continuă lectura „Băieții răi sunt acum în cinematografe!”

Asociația OvidiuRo și Kaufland România lansează cea de-a treia ediție a proiectului „Punguța cu două cărți”, care încurajează lectura începând de la naștere. La fel ca în edițiile precedente, proiectul urmează să fie implementat la nivel național în cele mai sărace comunități rurale și urbane, acolo unde ambasadori ai lecturii își doresc să susțină proiectul … Continuă lectura „20.000 de copii din familii vulnerabile vor primi „Punguța cu două cărți””

Să simți că ai ace în gât, senzatia aceea de gat iritat, nu-i ușor de îndurat, mai ales în cazul celor mici. Durerea asta cauzata de iritatia în gât poate fi tare afurisită și cu multe ifose. Am văzut-o acționând de atâtea ori în cazul copiilor mei, răsucindu-le durerea în gât, luându-le glasul, umplându-i de … Continuă lectura „Cum îi venim de hac durerii în gât”

O nouă conferință SuperTeach are loc sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 9:30, la Constanța. Evenimentul va aborda, în special, modalitățile diverse prin care putem învăța, și nu doar în școală. Învățăm foarte mult singuri, atunci când observăm lumea din jurul nostru. Învățăm atunci când ne jucăm, când interacționăm cu alți oameni, când experimentăm. Învățăm … Continuă lectura „Conferință SuperTeach la Constanța, pe 16 aprilie”

Ilinca Bunduchi are 8 ani si a absolvit Scoala de SuperEroi Itsy Bitsy – Invata Oul pe Gaina, editia a treia. Ilinca a participat la un prim modul al scolii de radio Itsy Bitsy si a aflat cum arata un studio radio, cum se sta corect la microfon si cum se realizeaza materialele difuzate la … Continuă lectura „Ilinca Bunduchi, absolventa a Scolii de SuperEroi Itsy Bitsy – Invata oul pe gaina”
« Anterior 1 … 56 57 58 59 60 … 605 Următor »



