
Vara aceasta, adolescenții curioși au ocazia să-și descopere pasiunile în cadrul unui altfel de after school, organizat de Fundația Calea Victoriei în lunile iulie și august. Atelierele se desfășoară timp de o săptămână, iar temele au fost alese în funcție de preferințele, pasiunile și provocările pe care le au adolescenții în prezent: actorie, descoperirea vocaţiei, … Continuă lectura „Școli de Vară pentru adolescenți la Fundația Calea Victoriei”

În perioada 1-2 iulie, cu ocazia aniversării a 147 de ani de activitate, Crucea Roșie Română organizează în Parcul Mogoșoaia evenimentul maraton „Noapte albă pentru zile negre“. Evenimentul se dorește a fi o experiență de viață sub cerul liber pentru a atrage atenția asupra victimelor calamităților naturale, dar și asupra altor tragedii care ne pot … Continuă lectura „Noapte albă pentru zile negre – vino să afli de la Crucea Roșie Română ce trebuie făcut în cazul unui dezastru”

Activitatea fizică zilnică ajută atât oamenii, cât și animalele de companie, iar patrupezii au chiar mai multă nevoie de mișcare și distracție în rutina lor. Un exercițiu care combină mișcarea și timpul petrecut alături de prietenii blănoși se numește Pet Yoga (yoga împreună cu animalele de companie) și este o activitate din ce în ce … Continuă lectura „Părinții de patrupezi se pot bucura împreună de Pet Yoga”

Mai ales in primii ani de viata, orice copil are stomacelul foarte sensibil, iar vara risca sa se imbolnaveasca mult mai usor, din pricina caldurii. De aceea, la Traieste Sanatos cu Simona, am adunat o serie de solutii pentru probleme digestive vara. Descopera-le aici. „Vara, alimentele sunt foarte sensibile. Mare grija la alimentele care se … Continuă lectura „Solutii pentru probleme digestive vara”

Pe timpul verii, tenul sensibil al micutului tau are nevoie de o protectie suplimentara impotriva razelor UV. Pe langa niste sfaturi de baza, prin care poti asigura ingrijirea pielii copilului, mai ai la indemana si o serie de solutii pentru situatiile in care stai cu el prea mult la soare. La Traieste Sanatos cu Simona … Continuă lectura „Remedii homeopate pentru ingrijirea pielii copilului”

Sezonul de vară Art Safari Love Edition va avea loc în perioada 30 iunie – 10 septembrie 2023, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, și va prezenta patru expoziții de artă românească clasică și contemporană, plus artă internațională de prestigiu. În cadrul noului sezon, Art Safari aduce în premieră națională expoziția „Love Stories” de la … Continuă lectura „Art Safari Love Edition se deschide din 30 iunie”

Copiii între 6 și 14 ani pot participa, în vacanța de vară, la cursurile gratuite ale școlii Radio Boot Camp, unde vor învăța ce înseamnă să fii jurnalist, ce presupune să lucrezi într-un radio și cum e să fii DJ muzical. Întâlnirile din cadrul școlii de radio pentru copii se vor desfășura în perioada 24 … Continuă lectura „Școala de vară Radio Boot Camp, la a doua ediție”

Mulți părinți se plâng că celor mici nu le place să citească. De la „urăsc să citesc” spus pe un ton apăsat până la fuga constantă de ora de citit sau cartea aceea care stă lângă patul copilului deja de 3 săptămâni cu semnul de carte nemișcat, la pagina 5. Ei bine, întâi de toate, … Continuă lectura „Ajutor! Copilului meu nu-i place să citească”

Una dintre cele mai asteptate perioade ale anului este vacanta de vara, iar cei mai bucurosi de venirea ei sunt, bineinteles, copiii. Isi fac planuri cu prietenii, discuta cu familia si ard de nerabdare sa alerge toata ziua, sa nu mai sune ceasul si singurele griji sa fie: „Oare ce jocuri mai inventam azi? „, … Continuă lectura „Ce pot face copiii in vacanta?”

E din ce în ce mai evident că trăim într-un joc al supraviețuirii și biodiversitatea este un element-cheie. În ultimul episod al podcast-ului Green Report, Raluca Fiser l-a avut ca invitat pe Florin Stoican, Președinte al Asociației Parcul Natural Văcărești și al Asociației Kogayon. Deși nu putem interzice oamenilor să-și dorească bunăstare, educație sau cultură, … Continuă lectura „Omenirea consumă aproape trei planete pe an. O discuție la obiect cu Florin Stoican, la Green Report Podcast”

Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD revine cu cea de-a 16-a ediție, aducând în prim-planul scenei culturale din București o săptămână de spectacole pline de energie și inovație și invitați de prestigiu ca Eric-Emmanuel Schmitt. Evenimentul va avea loc între 19 și 25 iunie pe Calea Griviței și va cuprinde peste 20 de spectacole de teatru, … Continuă lectura „Eric-Emmanuel Schmitt vine la a 16-a ediție a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD”

Un nou spectacol pentru cel mai tânăr public are loc în această lună la Teatrul Ion Creangă. Dacă te-ai întrebat până acum cum s-a creat lumea, vei afla un posibil răspuns la cel mai nou spectacol – „O lume de la zero”, de Beatrice Iordan. Premiera are loc în data de 16 iunie, de la … Continuă lectura „„O lume de la zero” la Teatrul Ion Creangă”

Abandonul școlar poate fi redus dacă Nouă ne pasă: cum reușește profesoara Livia Bugaenco să schimbe perspectiva într-o comunitate rurală din Bărăgan Abandonul școlar este mai mult decât un capitol de statistică. Date oficiale ca: „unul din patru copii din zonele rurale renunță la școală înainte de a încheia măcar ciclul gimnazial” sau “în ultimii … Continuă lectura „Abandonul școlar poate fi redus dacă Nouă ne pasă!”

Vacanța de vară începe la Teatrul Ion Creangă, cu cea de-a V-a ediție a Stagiunii estivale cu povești VăraTIC. Din 1 iunie până în 2 iulie, Sala Mică din Strada Biserica Amzei 21-23 devine locul poveștilor nemuritoare și al copilăriei infinite, cu evenimente distractive și educative pentru întreaga familie. Pentru această ediție, Teatrul Ion Creangă … Continuă lectura „A V-a ediție a stagiunii estivale VăraTIC a început la Teatrul Ion Creangă”

Societatea Ornitologică Română (SOR) ne dă întâlnire la cea de-a 10-a ediție a evenimentului Noaptea Privighetorilor. Cel mai relaxant duet dintre oameni și păsări se desfășoară la București, Cluj și Agigea, dar la date diferite. Concertele de muzică păsărească și clasică au loc la Cluj și Agigea pe 3 iunie și 11 iunie la București. … Continuă lectura „Noaptea Privighetorilor revine într-o ediție aniversară 26 MAI 2023”

In perioada 17-18 iunie are loc, la Colegiul Mihai Bravu din Bucuresti, a doua editie a evenimentului „Traieste o viata mai fericita cu ajutorul Metodei ESPERE®„. In cadrul evenimentului, 19 dintre trainerii si consultantii care au parcurs programul de formare in Metoda ESPERE® iti vor arata cum vei putea reusi sa schimbi ce iti doresti … Continuă lectura „Traieste o viata mai fericita cu ajutorul Metodei ESPERE®”

De la ce varsta poti introduce sucurile de fructe in alimentatia prichindelului tau si in ce conditii? La Parinti de Pici, iti oferim cateva reguli dupa care sa te ghidezi, atunci cand pregatesti sucuri naturale pentru copii. Dupa varsta de 6 luni, cand incepeti diversificarea, poti sa introduci treptat si fructe in alimentatia copilului. Un … Continuă lectura „Sucuri naturale pentru copii: Reguli de preparare”

In fiecare zi ar trebui sa avem un motiv de dansat! Iata cateva idei de jocuri, perfecte atat pentru petreceri de copii, cat si pentru o seara distractiva in familie! O metoda foarte buna atat pentru a-ti convinge micutul sa faca miscare, cat si pentru a-l ajuta sa isi directioneze excesul de energie catre ceva … Continuă lectura „Jocuri de dansat”

Asociația Culturală Sub Stejar lansează cea de a doua ediție a proiectului cultural „CALEIDOSCOP – Întâlniri creative cu tinerii din Țara Lăpușului„. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană NextGenerationEU prin Planul Național de Redresare și Reziliență și Cofinanțat de Orașul Târgu Lăpuș. Pe toată durata vacanței de vară, copiii și adolescenții din Țara Lăpușului sunt … Continuă lectura „Întâlniri creative cu tinerii din Țara Lăpușului la CALEIDOSCOP, Ediția II”

La 1uniFEST, de Ziua Copilului, peste 125.000 de copii și părinți au sărit în sus de bucurie în Parcul Al. I. Cuza din București, transformându-l într-un uriaș loc de joacă. 13 ore de ateliere creative, dans, muzică, teatru, sport, cadouri și surprize pe gustul tuturor au fost darul pentru copiii mari și mici, oferit de … Continuă lectura „Peste 125.000 de părinți și copii au sărbătorit copilăria la 1uniFEST”
« Anterior 1 … 29 30 31 32 33 … 597 Următor »